Prima pagină » Social » TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv, Beirut şi Amman

TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv, Beirut şi Amman

Compania TAROM a anunţat că zborurile către Tel Aviv, Beirut şi Amman au fost suspendate temporar din cauza conflictului din regiune.
TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv, Beirut şi Amman
Petru Mazilu
13 iun. 2025, 10:03, Social

Reprezentanţii companiei au anunţat că „având în vedere decizia autorităţilor aeronautice israeliene de a închide temporar spaţiul aerian, precum şi creşterea tensiunilor din regiune, TAROM suspendă toate zborurile comerciale către şi dinspre Tel Aviv (TLV), Beirut (BEY) şi Amman (AMM), până luni, 16 iunie 2025 inclusiv.”

Compania TAROM mai anunţă că „urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei din zonă, în colaborare cu autorităţile internaţionale şi partenerii locali, vom reveni cu actualizări de îndată ce condiţiile vor permite reluarea operaţiunilor în deplină siguranţă.”

Pasagerii care au bilete la cursele anulate pot obţine „vouchere de credit”.

„Având în vedere contextul actual, TAROM permite pasagerilor care au rezervări efectuate până la data de 13 iunie 2025 şi deţin bilete pentru plecări până inclusiv în data de 16 iunie 2025 să îşi anuleze biletul şi să îl convertească într-un voucher de credit, valabil pentru o achiziţie viitoare. Această politică va fi extinsă dacă situaţia o va impune”, au precizat reprezentanţii TAROM.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Vă amintiți de Jeremie N'Jock? 3 întâmplări haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia