#Teleormanleaks, primul episod: Cine este Nicoleta Pene, responsabila cu banii firmei Tel Drum/ Rise Project: Mapa roşie din valiză conţine schiţe ale reşedinţei lui Dragnea din Alexandria

Primul articol publicat de Rise Project face referire la directorul comercial şi o apropiată a lui Petre Pitiş, Nicoleta Pene, cea care ar fi ascuns valiza diplomat şi ale cărei informaţii din birou se regăsesc în hard-ul negru intrat în posesia jurnaliştilor.

44537 afișări
Imaginea articolului #Teleormanleaks, primul episod: Cine este Nicoleta Pene, responsabila cu banii firmei Tel Drum/ Rise Project: Mapa roşie din valiză conţine schiţe ale reşedinţei lui Dragnea din Alexandria

Foto: www.riseproject.ro

Rise Project scrie că hard-ul negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB aparţine Nicoletei Pene, directorul comercial al Tel Drum şi "mâna dreaptă" a lui Petre Pitiş, directorul general al Tel Drum. Pe acest hard ar fi mii de facturi, contracte, bilanţuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuşi, rapoarte de audit, tabele contabile, 14.800 de foto şi video de la evenimentele companiei cu personajele grupării şi standardul lor de viaţă, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuţii – majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane, dar şi 54.710 mailuri şi ataşamentele de pe adresa de serviciu.

Un angajat al companiei povesteşte că Nicoleta Pene ar fi venit în Tel Drum „ca un nimeni” şi a avut o ascensiune „de domeniul fantasticului”, ca apoi să ajungă să „taie şi spânzure”.

Ea se ocupa de contabilitatea tuturor firmelor din grupare, controla nu doar intrările şi ieşirile de bani din Tel Drum, ci şi din afacerile fiului sau finului lui Liviu Dragnea (Zooveg, InterFrigo, Romcip – Ferma Salcia, Agrotrust).

Site-ul de investigaţii scrie că banii veneau de la stat şi rulau în industriile locale generate de activităţile Tel Drum precum asfaltări, imobiliare, agricultură, zootehnie, vânătoare, media şi alimentaţie publică. Printre documentele Nicoletei Pene, au fost găsite mii de facturi către pilonii grupării, extrase de cont, rapoarte de audit sau liste cu plăţi urgente scrise de mână. Ea superviza contractele publice luate de Tel Drum & sateliţii, etapele de execuţie, necesarul utilajelor pentru asfaltări sau deszăpeziri, inventarul flotei auto, a salariaţilor etc.

Directorul comercial Tel Drum, Nicoleta Pene, se ocupa şi de rezervări, facturi sau de bilete. Potrivit documentelor din valiză, cum ar fi unele chitanţe din iulie 2016, cuplurile Pitiş şi Pene au petrecut împreună un weekend la un hotel din Mamaia. Tot în valiză au fost găsite şi bonuri de cumpărături adunate în plic, totalizând 35.000 de euro daţi într-un singur weekend de shopping la Viena, între 25-27 noiembrie 2010.

Pene este cunoscută şi ca o apropiată a lui Petre Pitiş. De altfel, printre pozele personale ale acesteia apar şi selfie-uri ale directorului general al Tel Drum. Cei doi îşi trimiteau zeci de imagini pe care corespondenţa lor le-a stocat în telefonul Nicoletei Pene şi de aici în backup-ul din calculator.

Documentele găsite în valiza respectivă mai arată, potrivit sursei citate, şi "un obicei de familie, tradiţional în grupare, care conectează periodic generaţia următoare la conductele cu bani. (...) Donaţia şi împrumutul, metode relativ facile de a transfera bani, sunt practici recurente la oamenii Tel Drum".

Jurnaliştii notează că, anul trecut, Karina Pitiş, fiica în vârstă de 25 de ani a managerului Petre Pitiş, avea nevoie de aproape un milion de lire sterline având în vedere că lucrează în Londra, la un birou de arhitectură. Un draft de contract de împrumut din calculatorul directoarei Nicoleta Pene, datat 3 iulie 2017, arată că banii ar proveni de la sora mai mare, Teodora Pitiş, în vârstă de 27 de ani. În total, 5,3 milioane de lei ar fi urmat să plece din contul Teodorei în cel al Karinei din Londra. Plata urma să fie făcută în maximum trei zile, altfel contractul de împrumut era automat desfiinţat. O sumă comparabilă, 5,2 milioane de lei, fusese transferată cu un an în urmă, în iulie 2016, de către Petre Pitiş către fiica cea mare, Teodora. El a menţionat la detalii “plată personală”.

Rise Project mai scrie că valiza diplomat cu toate informaţiile ar fi fost ascunsă de Nicoleta Pene. Directoarea comercială a Tel Drum a adus-o în companie şi pe sora ei, Florentina Biolan, "ocupată cu modellingul şi cu o intrigă amoroasă în Mexic". Soţul Nicoletei Pene, Ionuţ Dacian Pene, a fost director de mecanizare în Tel Drum până în 2014, iar apoi s-a angajat la RAR Teleorman. Ulterior, a fost angajat la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, fiind pus şef regional pe şase judeţe, respectiv Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova şi Teleorman.

Rise Project: Mapa roşie din valiză conţine schiţe ale reşedinţei lui Dragnea din Alexandria

În primul material Rise Project din ancheta "Valiza Tel Drum" se arată că o mapă roşie conţine schiţe ale bucătăriei de vară a reşedinţei lui Liviu Dragnea, dar şi un proiect imens al unui imobil cu cinci niveluri la Mamaia. Totodată, apar facturi achitate de Tel Drum pentru marmură sau parchet.

"O mapă roşie de la PSD. Se afla în valiza diplomat ascunsă de Nicoleta Pene, directoarea comercială a Tel Drum, şi era flancată de contul de la BRD al lui Dragnea Senior, scris de mână pe o hârtie, plus câteva copii de pe diploma de bacalureat a Juniorului", scrie Rise Project.

În mapă sunt lucruri de familie, precum schiţele bucătăriei de vară a “reşedinţei Dragnea din Alexandria".

Potrivit celor de la Rise, o firmă din Bucureşti (Mcomob Service), cu expertiză în amenajări la Parlament şi BNR, a cerut 14.518 euro pentru bucătăria de vară.

Mapa roşie mai conţine cinci coli A3 cu un proiect imens, mai înalt decât reşedinţa din Alexandria, dar cu designul primar e asemănător. Imobilul este prevăzut, conform schiţei, cu cinci niveluri şi 1.015 metri pătraţi utili, fiind ca locaţie în Mamaia. Totodată, sunt prevăzute 13 camere, 12 băi şi 4 bucătării.

"La dreapta, după scara interioară care încolăceşte liftul, dai în sala de mese (48,4 mp) vecină cu bucătăria. Ambele, înconjurate de terase imense cu balustrade de inox şi mozaicuri. Servitorul stă în aripa utilitară, lipit de spălătorie, lângă cele trei grupuri sanitare de la parter, nu departe de centrala termică (...) Distracţia explodează la etajul 3, unde liftul te lasă în epicentrul unei terase circulabile de 200 mp. La nevoie, o baie imensă îşi face datoria. Şi mai e un un etaj. La 4, deasupra marii terase, e prevăzută o alta ceva mai intimă, de 36 mp", precizează sursa citată.

Nicoleta Pene, director comercial la Tel Drum, a păstrat facturi, devize de plată şi negocieri cu firme de amenajare interioară. Printre acestea sunt achizţia a 460 mp de marmură şi 300 mp de granit pentru terase, la o valoare de 41.600 de euro – fără manoperă, şi încă 11.000 de euro pentru barele de inox din jur.

"Printre documentele ascunse de Nicolete Pene, am găsit oferte de marmură şi o factură proformă din martie 2010, de aproape 16.000 de euro, pentru 200 mp de parchet Merbau, masiv şi stratificat. Plătite de Tel Drum", se mai arată în materialul Rise Project.

Rise Project a intrat în posesia unor documente importante, pe care DNA nu le-a găsit la percheziţiile de la Tel Drum, dar a dat peste ele un sătean din Teleorman.

Valiza conţine un hard negru cu 63 GB de conţinut din computerul unui om important de la Tel Drum, mii de facturi, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, sau documente ale unor interpuşi. Totodată, sunt salvate 54.710 mailuri + ataşamentele de pe adresa de serviciu,

În valiză mai există o tabletă din 2010 care i-a aparţinut directorului general Tel Drum, Petre Pitiş şi peste 1000 de fotografii din excursii exotice cu anturajul, întâmplări din firmă şi momente de familie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici