Tentativa de ASASINARE care l-ar fi vizat pe Liviu Dragnea: SPP nu a fost sesizat/ Parchetul General şi DIICOT anunţă că nu au vreun dosar pe rol | Ce a transmis SRI

Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) anunţă, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, că instituţia nu a fost sesizată în niciun fel în legătură cu afirmaţiile făcute publice marţi, referitoare la un posibil atentat, de către preşedintele Camerei Deputaţilor.

10871 afișări
Imaginea articolului Tentativa de ASASINARE care l-ar fi vizat pe Liviu Dragnea: SPP nu a fost sesizat/ Parchetul General şi DIICOT anunţă că nu au vreun dosar pe rol | Ce a transmis SRI

SPP nu a fost sesizat cu privire la o posibilă tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea

"Serviciul de Protecţie şi Pază nu a fost sesizat în nici un fel în legătură cu afirmaţiile făcute publice ieri, referitoare la un posibil atentat, de către preşedintele Camerei Deputaţilor. Serviciul de Protecţie şi Pază îşi păstează neutralitatea şi îşi desfăşoară activitatea conform legii", se arată în răspunsul transmis la solicitarea MEDIAFAX.

În ultimii ani, preşedintele PSD nu a mai beneficiat de paza şi protecţia ofiţerilor SPP, el lansând în această perioadă critici la adresa directorului SPP Lucian Pahonţu.

Întrebat la începutul lunii august 2018 mai este păzit de cineva, Dragnea a răspuns negativ. „Nu (nu mă păzeşte nimeni – n.r.). Persoană fizică aşa, de capul meu. Domnule, nu ştiu dacă e în regulă, dar iertaţi-mă, nu am nimic cu 99% din ofiţerii SPP. Atâta timp cât Pahonţu e acolo, eu nu am încredere. Principala sa preocupare era să facă raportare la fiecare ofiţer care îl însoţea. La SIE, de al 286 de milioane la 270 milioane de lei, la STS de la 332 milioane lei la 309 milioane lei”, a mai spus liderul PSD, la Antena 3.

Parchetul General anunţă că nu are pe rol vreun dosar privind presupusa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea

Procurorul general Augustin Lazăr a refuzat, miercuri, să declare dacă Parchetul General a avut sau are în cercetare o posibilă cauză referitoare la presupusa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea, precizând că nu dă interviuri în faţa instituţiei. 

Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) nu există şi nu a existat vreun dosar referitor la o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii biroului de presă al instituţiei.

Reprezentanţii Biroului de informaţii şi relaţii publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au precizat, pentru MEDIAFAX, că pe rolul Parchetului nu a existat şi nici nu există vreo anchetă referitoare la spusele preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care a acuzat o tentativă de asasinat anul trecut.

DIICOT nu are vreun dosar privind presupusa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) nu au în lucru vreun dosar referitor la o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) nu au în lucru vreun dosar referitor la o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea.

SRI anunţă că nu a avut informaţii cu privire la o posibilă tentativă de asasinat a lui Dragnea

Serviciul Român de Informaţii nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea să fizică, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea.

"Serviciul Român de Informaţii nu are atribuţii legale privind pază şi protecţia demnitarilor români şi nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea să fizică", a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea.

Ulterior, întrebat dacă nu a fost sesizată instituţia din alte surse şi dacă, la rândul ei a făcut vreo informare, Marincea a spus că "Serviciul nu are atribuţii în acest domeniu. Dar dacă aflăm informaţii care intră în atributiile altei instituţii suntem obligaţi să le punem deîndată la dispozitia lor. Nu este cazul aici".

De aici rezultă că SRI nu a avut informaţii cu privire la o posibilă tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, marţi, că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetăţeni străini venind în România cu acesta scop, la iniţiativa unui om celebru în lume. "Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. Nu vreau să povestesc, pentru că nu este cazul. Au venit patru străini în România, cazaţi la Athenee Palace, mă rog am scăpat. Dar asta nu înseamnă că o să îmi iau pază. Da (au ajuns la mine- n.r.)", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD spune că ştie cine e în spatele acţiunii, dar nu a făcut public numele. "Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Da, dar nu pot să spun asta (cine i-a plătit – n.r.). Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc la el (Soros – n.r). El se gândeşte la mine", a mai spus Dragnea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici