Termenul până la care fermierii pot depune cereri de plată a fost prelungit de la 15 mai la 15 iunie

Termenul până la care fermierii pot depune cererile de plată fără a se percepe penalităţi de întârziere a fost prelungit până la 15 iunie, în prezent depunând cereri aproximativ 598.000 de fermieri din cei aproximativ 1.000.000 beneficiari, anunţă Guvernul.

337 afișări
Imaginea articolului Termenul până la care fermierii pot depune cereri de plată a fost prelungit de la 15 mai la 15 iunie

Termenul până la care fermierii pot depune cereri de plată a fost prelungit de la 15 mai la 15 iunie

"Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă va fi permis României să prelungească termenul limită de depunere a cererilor de plată în limita termenului de 15 iunie 2016", se arată în comunicatul emis, miercuri, de Biroul de presă al Guvernului.

De asemenea, prin actul normativ se extinde categoria potenţialilor beneficiari de plăţi, prin introducerea universităţilor, institutelor, staţiunilor didactice, fermelor de cercetare şi producţie agricolă, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi altor organisme şi organizaţii de cercetare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare.

"La solicitarea principalelor asociaţii de crescători de animale, pentru a beneficia de plăţile pe suprafaţă, pentru circa 1 milion ha de pajişti concesionate de la autorităţile locale, se reîncadrează în categoria potenţialilor beneficiari ai plăţilor, asociaţiile crescătorilor de animale, deoarece, conform prevederilor actuale ale OUG 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare, acestea nu mai puteau depune cererea unică de plată şi, implicit, nu mai beneficiau de plăţile pe suprafaţă", se afirmă în comunicat.

În perioada 2015-2020 România beneficiază de circa 10,85 miliarde de euro în cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici