Timişoara: Patronul firmei care a făcut dezinsecţia în „blocul morţii”, unde au decedat o femeie şi doi copii, trimis în judecată

  • În urma dezisecţiei efectuate de o firmă într-un bloc de Timişoara, o mamă şi doi copii şi-au pierdut viaţa
  • Patronul firmei de dezinsecţie a fost trimis în judecată
  • Acesta este în arest la domiciliu
580 afișări
Imaginea articolului Timişoara: Patronul firmei care a făcut dezinsecţia în „blocul morţii”, unde au decedat o femeie şi doi copii, trimis în judecată

Timişoara: Patronul firmei care a făcut dezinsecţia în „blocul morţii”, unde au decedat o femeie şi doi copii, trimis în judecată

Patronul firmei care a făcut dezinsecţia în mai multe locaţii din Timişoara, în urma cărora o mamă şi doi copii au murit, a fost trimis în judecată.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş anunţă că au dispus trimiterea în judecată a lui B.I.S., în stare de arest la domiciliu, pentru trafic de produse sau substanţe toxice în formă continuată (trei acte materiale), ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
 
Procurorii susţin că în zilele de 15, 16 şi 18 noiembrie 2019, administratorul firmei care făcea dezinsecţii, dezinfecţii şi deratizări a efectuat activităţi de dezinsecţie la trei imobile din municipiul Timişoara, pe str. Mioriţa şi pe str. Alexandru Vaida – Voievod, ocazie cu care a folosit fără drept insecticidul „Delicia – Gastoxin”, sub formă de tablete, omologat în România de Ministerul Agriculturii ca produs de protecţie a plantelor, conţinând o substanţă foarte toxică, respectiv fosfura de aluminiu (concentraţie 56%), fără a deţine autorizaţie de utilizare eliberată de către Autoritatea Naţională Fitosanitară.
 
Gazul toxic emanat de insecticid în contactul cu aerul s-ar fi răspândit prin găurile din pereţii blocului existente în zona ţevilor de instalaţie termică şi de apă, până în apartamentele din blocul de pe str. Mioriţa nr.8 din Timişoara, în locuinţe alăturate celor în care s-a folosit produsul toxic, unde ar fi fost inhalat de către locatarii de la apartamentele nr.193 şi nr.195, ducând la decesul a doi copii şi a mamei unuia dintre aceştia.
 
Totodată, urmare a dezinsecţiei din 15 noiembrie de pe str.Mioriţa nr.8 din Timişoara, a fost afectată starea de sănătate a trei copii, ca urmare a expunerii acestora la fosfina. Copiii au fost internaţi în zilele următoare la spital cu stări de vomă, deshidratare şi alte probleme medicale.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Timişoara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici