Timişoara: Spargere la un magazin Jysk, de unde au fost furaţi 4.000 de lei

Un magazin Jysk, aflat în incinta unui complex comerial din Calea Şagului din Timişoara, a fost spart, în noaptea de miercuri spre joi, de persoane necunoscute care au sustras un seif metalic în care se aflau 4.000 de lei.

233 afișări
Imaginea articolului Timişoara: Spargere la un magazin Jysk, de unde au fost furaţi 4.000 de lei

Timişoara: Spargere la un magazin Jysk, de unde au fost furaţi 4.000 de lei (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Emil Andrei, a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi, joi dimineaţă, că persoane necunoscute au intrat într-un magazin situat în incinta unui complex comercial din Calea Şagului din Timişoara, forţând un geam lateral şi au sustras un seif metalic.

Andrei a precizat că poliţiştii au fost sesizaţi de către angajaţii magazinului, care au descoperit spargerea când au sosit la lucru.

Emil Andrei a spus că magazinul este dotat cu camere de supraveghere, iar paza întregului complex este asigurată de o firmă.

Potrivit anchetatorilor, spargerea a fost dată la magazinul Jysk, hoţii reuşind să fugă cu seiful în care se aflau 4.000 de lei.

Conform anchetatorilor, hoţul sau hoţii au încercat iniţial să taie seiful chiar la intrarea în magazin, folosind un flex, poliţiştii descoperind un prelungitor care a fost folosit pentru a-l alimenta cu curent.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru a găsi persoana sau persoanele care au spart magazinul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici