Ţincu îşi declină responsabilitate faţă de orice neregulă apărută după desigilarea buletinelor

Prefectul Bucureştiului, Ion Ţincu, îşi declină orice responsabilitate faţă de orice situaţie ulterioară care ar putea să apară ca urmare a desigilării pachetelor cu buletinele de vot "în legătură cu securitatea, numărul buletinelor de vot şi alte asemenea".

58 afișări
Imaginea articolului Ţincu îşi declină responsabilitate faţă de orice neregulă apărută după desigilarea buletinelor

Ţincu î�i declin� responsabilitate faţ� de orice neregul� ap�rut� dup� desigilarea buletinelor (Imagine: Mediafax Foto)

"Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a comunicat, printr-o circulară, preşedinţilor oficiilor electorale de sector că pachetele cu buletine de vot trebuie predate preşedinţilor secţiilor de votare în pachete sigilate, aşa cum le-au primit în multiplu de 100 de bucăţi, cum prevede art. 36 al. 4 din Legea nr. 35/2008", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Prefecturii Capitalei.

În situaţia în care oficiile electorale au procedat la desigilare doar în vederea verificării buletinelor de vot, răspunderea cade în sarcina celor care au decis acest lucru, deoarece verificarea buletinelor de vot se putea realiza fără desigilarea pachetelor cu buletine de vot, precizează sursa citată.

Conducerea RA Monitorul Oficial a comunicat, duminică, Prefecturii Capitalei că neconformitatea constatată în cazul a 8.400 de buletine de vot pentru Colegiul Uninominal 1 - Camera Deputaţilor nu a fost cauzată de "rea intenţie, ci a apărut ca urmare a unor neglijenţe în îndeplinirea sarcinilor de serviciu".

Prefectul Bucureştiului, Ion Ţincu, a primit de la Monitorul Oficial rezultatele preliminare ale anchetei pe care a solicitat-o pe marginea erorilor constatate în tipărirea celor 8.400 de buletine de vot pentru Colegiul Uninominal 1 - Camera Deputaţilor, informează, duminică, Biroul de presă al Prefecturii.

"În Nota de control se apreciază că neconformitatea descoperită la cele 8.400 de buletine de vot nu este cauzată de o rea intenţie, ci a apărut ca urmare a unor neglijenţe în îndeplinirea sarcinilor de serviciu", arată sursa citată.

Potrivit Prefecturii, responsabilii RA Monitorul Oficial propun retipărirea de urgenţă a celor 8.400 de buletine de vot pe cheltuiala integrală a regiei, urmând ca la finalizarea anchetei interne să dispună sancţiuni disciplinare în raport cu gravitatea abaterii fiecăruia dintre cei implicaţi.

"Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti aşteaptă comunicările oficiilor electorale cu privire la eventualele erori de formă sau conţinut pe care le constată odată cu împărţirea buletinelor pe secţii de votare. Deşi am solicitat acest lucru încă de sâmbătă, nici până la această oră nu avem comunicările oficiale ale sectoarelor, pentru a putea cere Monitorului Oficial, conform contractului, tipărirea buletinelor de vot neconforme", spune prefectul Capitalei, Ion Ţincu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici