Trafic dificil pe DN1 în zona staţiunilor prahovene. Poliţiştii au deviat circulaţia pe DN 1 A

Circulaţia rutieră pe drumul naţional 1 se desfăşoară cu dificultate, luni după-amiază, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, în condiţiile în care sute de turişti se întorc de la munte înspre Capitală, poliţiştii luând măsura devierii parţiale a traficului pe DN1 A.

180 afișări
Imaginea articolului Trafic dificil pe DN1 în zona staţiunilor prahovene. Poliţiştii au deviat circulaţia pe DN 1 A

Trafic dificil pe DN1 în zona staţiunilor prahovene. Poliţiştii au deviat circulaţia pe DN 1 A (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, circulaţia rutieră a fost parţial deviată pe raza judeţului Braşov, de pe DN1 pe DN1 A Braşov - Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Ploieşti.

Măsura a fost luată întrucât, luni după-amiază, DN1 este foarte aglomerat în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, unde pe sensul de coborâre dinspre munte s-au format coloane de maşini pe mai multe porţiuni.

Astfel, se circulă în coloană la intrarea în staţiunea Buşteni dinspre Azuga, dar şi în zona Izvorul Rece, unde şoferii sunt nevoiţi să reducă viteza din cauza gropilor de pe carosabil.

Peste 15.000 de turişti şi-au petrecut sărbătorile de Paşte în staţiunile de pe Valea Prahovei, pentru cei mai mulţi vacanţa încheindu-se luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici