Traficul feroviar, BLOCAT în continuare în Caraş-Severin: Mai multe trenuri, anulate sau deviate

Traficul feroviar este blocat în continuare în judeţul Caraş-Severin, după ce patru vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, astfel că mai multe trenuri au fost deviate pe rute ocolitoare, două sunt anulate, iar pasagerii din alte garnituri sunt preluaţi de autovehicule.

695 afișări
Imaginea articolului Traficul feroviar, BLOCAT în continuare în Caraş-Severin: Mai multe trenuri, anulate sau deviate

Traficul feroviar, BLOCAT în continuare în Caraş-Severin: Mai multe trenuri, anulate sau deviate (Imagine: Bogdan Maran / Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii CFR Călători, în urma întreruperii circulaţiei feroviare pe secţia Băile Herculane-Caransebeş, din cauza deraierii unor vagoane de marfă între staţiile Vălişoara-Valea Timişului, o parte din trenurile de călători circulă pe rută ocolitoare până la redeschiderea liniei, iar la unele se realizează transbordarea pasagerilor cu mijloace auto.

Astfel, trenurile IR 72 şi IR 73 Bucureşti Nord - Arad - Lokoshaza şi retur circulă pe rută ocolitoare prin Filiaşi - Târgu Jiu - Simeria - Arad şi retur, IR 1695, IR 12196 Bucureşti Nord - Timişoara Nord şi retur, IR 1992, IR 1991 Mangalia - Timişoara Nord şi retur circulă pe ruta ocolitoare Filiaşi - Târgu Jiu - Simeria - Arad - Timişoara Nord şi retur.

De asemenea, trenurile IR 1995 şi IR 1996 Craiova - Deva şi retur se anulează, călătorii fiind preluaţi de celelate trenuri aflate în circulaţie, iar trenurile IR 1997 şi IR 1998 Caransebeş - Mangalia circula pe rută ocolitoare.

Potrivit sursei citate, la alte trenuri se asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între Slatina Timiş - Caransebeş şi retur.

Astfel, la trenurile IR 72 Bucureşti Nord - Arad - Lokoshaza, IR 1691 şi IR 1693 Bucureşti Nord - Timişoara Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între staţiile Slatina Timiş şi Caransebeş, iar din staţia Caransebeş pasagerii îşi pot continua călătoria la Timişoara Nord cu trenuri suplimentare sau cu alte trenuri din programul de circulaţie, iar la trenurile IR 73 Lokoshaza - Arad - Bucureşti Nord, IR 1692 şi IR 12196 Timişoara Nord - Bucureşti Nord se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între staţiile Caransebeş şi Slatina Timiş, iar din staţia Slatina Timiş pasagerii îşi pot continua călătoria pe ruta Slatina Timiş - Craiova - Bucureşti Nord cu trenuri suplimentare sau cu alte trenuri din programul de circulaţie.

Totodată, trenurile IR 480 şi IR 481 se anulează pe ruta Filiaşi - Orşova - Caransebeş - Arad şi retur şi circulă pe ruta ocolitoare Filiaşi - Târgu Jiu - Deva - Arad şi retur.

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, informează CFR Călători, care cere scuze pentru neplăcerile întâmpinate.

Circulaţia feroviară a fost închisă duminică, începând cu ora 22.05, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile Vălişoara şi Valea Timişului, după ce patru vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat şi două vagoane s-au răsturnat, se arată într-un comunicat al CFR.

Trenul, care aparţine operatorului feroviar Grup Feroviar Român, avea în compunere 26 de vagoane, transporta produse petroliere şi circula pe relaţia Bradu Rafinărie - Timişoara Est.

După ce comisia de investigare va stabili cauzele producerii acestui eveniment feroviar, echipele de intervenţie CFR aflate la locul incidentului vor putea să intervină pentru eliberarea totală a căii ferate.

Duminică seară, la locul incidentului au fost trimise mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic" din judeţul Caraş-Severin.

Totodată, din cauza acestui incident, este blocat şi traficul pe un drum judeţean, DJ 608C, spre localitatea Bolvaşniţa, la intersecţia cu calea ferată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici