Traficul pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe DN1, normal pentru o zi de sâmbătă

Traficul rutier pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe DN1 era, sâmbătă la prânz, normal pentru un sfârşit de săptămână, circulaţia fiind îngreunată la ieşirea din Sinaia către Buşteni şi la kilometrul 36 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti, din cauza lucrărilor de reabilitare.

12 afișări
Imaginea articolului Traficul pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe DN1, normal pentru o zi de sâmbătă

Traficul pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe DN1, normal pentru o zi de sâmbătă

"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că intensitatea traficului rutier se încadrează în valori normale pentru o zi de sâmbătă", potrivit Poliţiei Române.

Poliţiştii atrag totuşi atenţia că, pe Valea Prahovei, circulaţia este uşor îngreunată în Buşteni, pentru că şoferii care merg pe DN1 sunt nevoiţi să dea prioritate la trecerile de pietoni. Dar punctul cel mai aglomerat de pe Valea Prahovei este la ieşirea din Sinaia către Buşteni, la intersecţia cu centura oraşului. "Atât la trecerile de pietoni din Buşteni, cât şi în această intersecţie sunt prezenţi agenţi de poliţie rutieră", precizează sursa citată.

Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, lucrările de reparaţii de la kilometrul 36 "creează şi astăzi probleme", mai informează Poliţia, care îi sfătuieşte pe şoferi să respecte semnele agenţilor care dirijează circulaţia. Pentru a evita această zonă, Poliţia îi sfătuieşte pe şoferi să ocolească autostrada şi să meargă spre Piteşti pe DN7, prin Titu şi Găeşti.

Poliţiştii ridică şi problema celor care fac autostopul pe cele două autostrăzi, cu precădere în anumite zone ale acestora. Potrivit sursei citate, riscul ca autostopiştii să fie loviţi de maşinile care merg cu viteze mari este crescut, astfel încât atât pietonii, cât şi şoferii care opresc să-i ia pe aceştia în maşini riscă să fie amendaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici