Traficul prin punctele de la frontiera din vestul ţării a revenit la normal. Punctele de trecere existente la graniţă

Traficul rutier la punctele de trecere a frontierei din vestul ţării a revenit la normal, luni, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, cozile au fost de zeci de kilometri pe sensul de intrare în ţară din cauza numărului mare de români care au venit în ţară pentru sărbătorile de iarnă.

539 afișări
Imaginea articolului Traficul prin punctele de la frontiera din vestul ţării a revenit la normal. Punctele de trecere existente la graniţă

Traficul prin punctele de la frontiera din vestul ţării a revenit la normal

"În această dimineaţă, valorile de trafic prin punctele de trecere a frontierei au revenit la normal, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au făcut verificări sistematice, în conformitate cu noile reglementări europene, unui număr foarte mare de persoane care s-a prezentat, într-un timp foarte scurt, în principalele puncte de trecere a frontierei”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Poliţia de Frontieră, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost cele din vestul ţării, la graniţa româno-ungară, unde traficul de persoane pe sensul de intrare în ţară a crescut semnificativ.

”Sâmbătă, începând cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare în ţară a fost chiar de cinci ori mai mare faţă de o zi obişnuită”, se arată în comunicat.

În weekend, într-un interval de 48 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare.

Într-un weekend normal, la frontieră sunt înregistrate 260.000 de treceri de persoane, din care 134.000 pe sensul de intrare în România şi 130.000 la ieşirea din ţară.

Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore pe la frontiera româno-ungară intră în România aproximativ 50.000 persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare, a crescut de aproape patru ori.

Sâmbătă, cel mai aglomerat punct de trecere a fost PTF Nădlac II, unde, într-un interval de 48 de ore, poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, 54.000 de persoane şi 16.000 de mijloace de transport (faţă de aproximativ 15.000 persoane şi 5.000 de mijloace de transport, într-o perioadă normală).

În intervalul de 48 de ore din acest weekend, la frontieră au fost depistaţi şapte urmăriţi general, două autoturisme furate din străinătate şi au fost constatate 27 de infracţiuni şi 47 fapte contravenţionale.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au fost luate măsuri de suplimentare a personalului, peste 3.300 de poliţişti de frontieră desfăşurând, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora.

"A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor", precizează IGPF.

Pentru evitarea aglomeraţiei, Poliţia Română de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Având în vedere că, potrivit estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria şi R Moldova, IGPF reaminteşte punctele de frontieră existente la aceste graniţe.

La frontiera româno-ungară, în judeţul Timiş este PTF Cenad - Kiszombor, în judeţul Arad: PTF Nădlac - Nagylak, PTF Nădlac II- Csanadpalota, PTF Turnu - Batonnya, PTF Vărşand - Gyula, în judeţul Bihor: PTF Salonta - Mehkerek, PTF Borş - Artand, PTF Valea lui Mihai - Nyirabrany şi PTF Săcuieni - Letavertes, iar în judeţul Satu Mare, PTF Urziceni - Vallaj şi PTF Petea - Csengersima.

La frontiera româno-bulgară, în judeţul Giurgiu este PTF Giurgiu - Ruse, în judeţul Constanţa: PTF Vama Veche, PTF Ostrov - Silistra şi PTF Negru Vodă-Kardam, iar în judeţul Dolj: PTF Bechet-Orjahovo şi PTF Calafat-Vidin.

Pe frontiera româno-moldoveană, în judeţul Galaţi sunt: PTF Oancea - Cahul şi PTF Galaţi-Giurgiuleşti, în judeţul Vaslui: PTF Albiţa-Leuşeni, în judeţul Iaşi, PTF Sculeni-Sculeni, iar în judeţul Botoşani: PTF Rădăuţi - Prut-Lipcani şi PTF Stînca - Costeşti.

IGPF aminteşte că din luna noiembrie se fac verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale, pentru prevenirea tranzitării frontierei de către persoane provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici