Traian Băsescu: "Să ne spună Kovesi dacă a fost la Ghiţă acasă, la Ploieşti"

Traian Băsescu este de părere că "toţi cei care au investit şi investesc încredere în Laura Codruţa Koveşi au nevoie de un răspuns public ferm al acesteia", cu privire la poveştile despre vizitele şefei DNA la domiciliul lui Sebastian Ghiţă de la Ploieşti.

14375 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu: "Să ne spună Kovesi dacă a fost la Ghiţă acasă, la Ploieşti"

Traian Băsescu: "Să ne spună Kovesi dacă a fost la Ghiţă acasă, la Ploieşti"

Traian Băsescu îi cere explica'ii şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, cu privire la poveştile care circulă pe scena românească şi care vizează faptul că acesta "îl vizita relativ frecvent pe inculpatul Sebastian Ghiţă la domiciliul său din Ploieşti, participând la evenimente şi sărbători de familie".

"Mă aştept ca inculpatul tupeist Sebastian Ghiţă şi plagiatorul Victor Viorel Ponta, care şi-au permis să spună că eu am fost seful Codrutei Koveşi, să primească o replică pe măsura tupeului lor.
Mi-a plăcut răspunsul dat ieri de Laura Codruţa Koveşi, citez “nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiţă“. Răspuns ferm şi fără echivoc, specific unui înalt magistrat cu onoare.
Cu toate acestea, în spaţiul public circulă două poveşti care trebuie să primească un răspuns la fel de ferm şi menţionez pe scurt poveştile:
1. Laura Codruţa Koveşi, în calitate de Procuror General, a apelat la inculpatul Sebastian Ghiţă pentru realizarea unui raport tehhnic favorabil cu privire la propria-i lucrare de doctorat.
2. În perioada 2011 - 2014, cînd îndeplinise şi îndeplinea succesiv funcţiile de Procuror General şi Procuror Şef DNA, Laura Codruţa Koveşi îl vizita relativ frecvent pe inculpatul Sebastian Ghiţă la domiciliul său din Ploieşti, participând la evenimente şi sărbători de familie (in acea perioadă, Sebastian Ghiţă era inculpat în dosarul Tracia – Asesoft).
Cu certitudine, cele două poveşti, sper eu fabricate şi care circulă în spaţiul public, au ca obiectiv erodarea credibilităţii şefei DNA. În acelaşi timp, sunt convins că aceste poveşti publice nu vor putea deturna cursul dosarelor penale facute corect de procurori, pentru că DNA este o instituţie şi nu un singur om.
Cred că toţi cei care au investit şi investesc încredere în Laura Codruţa Koveşi au nevoie de un răspuns public ferm al acesteia.
Sper din tot sufletul ca, la sfirşitul acestei întîmplări publice, cel încoronat cu titlul de mincinos să fie Sebastian Ghiţă." a scris Traian Băsescu pe o reţea de socializare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici