„Să agreezi la Guvern în data de 14 Septembrie un tarif de referinţă la autovehiculele peste 16 tone de aproximativ 6.200 lei/an, comunicat atunci de către Vorniceanu Marius, vicepreşedinte ASF şi să prezinţi la o luna distanţă un tarif 7.960lei/an, în care pretinzi că profitul asiguratorului este de doar 1% denotă faptul că noi, românii, suntem consideraţi doar nişte vaci de muls ale multinaţionalelor. (…) Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România respinge categoric propunerea ASF cu privire la cotaţia de primă în suma de 7.960 lei a unei poliţe RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone şi reaminteşte tuturor faptul că prima de risc pentru această categorie reprezintă 2.011 lei (raport Milliman), iar diferenţa de 5.949 lei reprezintă costuri administrative şi profitul societăţilor de asigurări pentru produsul RCA”, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanţilor COTAR, remis joi MEDIAFAX.
Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, l-a comparat pe Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară cu un „precupeţ din piaţa Matache, ce doreşte să menţină un preţ ridicat la o ceapă degerată, ştiind că nu mai are concurenţă la tarabă”.
„Atunci când cheltuielile firmelor de asigurări sunt de aproape trei ori mai mari decât prima de risc, vorbim fără echivoc despre îmbogăţire fără just temei. Industria transportatorilor nu poate susţine astfel de costuri dezechilibrate în raport cu daunele produse, România fiind singură ţară din Europa, în care cheltuielile de administrare ale firmelor de asigurări sunt triple în raport cu prima de risc şi culmea, arbitrul pieţei susţine o asemenea enormitate” a precizat Ştefănescu.
UNTRR, FORT, APTE 2002 şi APULUM au solicitat, marţi, ASF să respecte protocolul semnat cu transportatorii rutieri în data de 15 septembrie, privind îngheţarea primei de asigurări şi să nu încarce RCA cu cheltuieli administrative de 40%, în caz contrar „vor fi reluate protestele naţionale”.
Citeşte şi: Protestul RCA din Piaţa Victoriei s-a încheiat după ce transportatorii au negociat cu ASF şi au convenit asupra îngheţării tarifelor medii la sume de maximum 7.500 lei – FOTO
Citeşte şi: Transportatorii vor protesta joi cu peste 100.000 de vehicule în ţară dacă tarifele RCA nu vor îngheţa
Citeşte şi: Circulaţia între Suceava şi Fălticeni este îngreunată de un protest faţă de scumpirea RCA
Citeşte şi: Transportatorii din mai multe oraşe protestează faţă de scumpirea RCA: Sunt doar semnale de alarmă. Sunt paşi premergători protestului naţional – VIDEO
Citeşte şi: Protest al transportatorilor faţă de scumpirea RCA, pe şoseaua de centură a Capitalei şi în ţară – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Reprezentanţii transportatorilor s-au retras de la discuţiile privind RCA şi se aşteaptă ca Parlamentul să ceară ASF „măsuri ferme şi rapide”