Trei azile de bătrâni din Eforie Nord funcţionau fără licenţă. Vârstnicii au fost relocaţi

Poliţiştii din Constanţa au făcut percheziţii la trei azile de bătrâni din Eforie Nord, care ar fi funcţionat din 2019 fără licenţă.

158 afișări
Imaginea articolului Trei azile de bătrâni din Eforie Nord funcţionau fără licenţă. Vârstnicii au fost relocaţi

Trei azile de bătrâni din Eforie Nord funcţionau fără licenţă. Vârstnicii au fost relocaţi

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au făcut miercuri 4 percheziţii domiciliare la locuinţa unei persoane fizice şi la punctele de lucru ale unei firme. Cercetările se fac într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, fals în declaraţii, înşelăciune în formă agravată şi reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa Legii nr. 241/2005.

Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere.

Cercetările vizează activitatea unei firme care ar fi deţinut 3 cămine de îngrijire a persoanelor vârstnice în staţiunea Eforie Nord şi care ar fi efectuat activităţi în domeniul protecţiei sociale fără autorizaţie.

Din cercetări a reieşit că firma şi-ar fi desfăşurat activitatea începând cu luna septembrie 2019 şi până în prezent, fără a deţine licenţă de funcţionare pentru acest tip de serviciu, respectiv îngrijirea persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi.

În urma efectuării percheziţiilor, au fost identificate 37 de persoane vârstnice sau cu dizabilităţi, care au fost trimise în alt centru.

În urma verificărilor, s-a constatat că, la unul dintre punctele de lucru ale societăţii comerciale, nu ar exista casă de marcat electronică fiscală, motiv pentru care firma a fost amendată cu 20.000 de lei. Totodată, au fost ridicaţi, în vederea confiscării, 1.200 de lei şi s-a dispus măsura complementară a suspendării activităţii punctului de lucru.

De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de aproximativ 110.000 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor legale.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri şi bunuri cu valoare probatorie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
percheziţii,
azile,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici