Trei marinari români, abandonaţi într-un aeroport în China

Trei marinari români sunt abandonaţi de peste două zile în aeroportul Dalian, din China, fără bani şi fără posibilităţi imediate de a se întoarce acasă, a declarat, vineri, reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România (ITF), Adrian Mihălcioiu.

2 afișări

Reprezentantul ITF a declarat că cei trei navigatori români au plecat, cel mai probabil, pentru un schimb de echipaj şi apoi, odată ajunşi în China, au fost abandonaţi pe aeroportul din localitatea Dalian, aflată în apropierea graniţei cu Coreea de Nord. Mihălcioiu, care este şi liderul Sinicatului Liber al Navigatorilor (SLN), spune că niciunul dintre cei trei marinari nu este membru de sindicat şi că au plecat în acest voiaj pe cont propriu.

Potrivit lui Mihălcioiu, marinarii au contactat în nume personal o agenţie de crewing, dar până la această oră nu s-a stabilit care este aceasta, ştiindu-se doar că ei au luat legătura cu o persoană din Năvodari.

"Cei trei marinari se află de două zile pe aeroportul Dalian, în tranzit la Plecări, sunt nemâncaţi de 24 de ore şi nu mai au la ei niciun ban. Ei au luat legătura cu familiile şi le-au transmis să-l caute pe cel care i-a trimis în voiaj, dar la numerele de telefon la care s-a sunat nu a răspuns nimeni", a precizat Mihălcioiu.

Reprezentantul ITF în România a declarat că a luat legătura cu Ministerul român de Externe, în încercarea de a-i aduce acasă pe marinari.

"Aceştia au nevoie de aproximativ 5.000 de euro pentru a-şi achiziţiona biletele de avion, bani pe care nu-i au", a mai afirmat Mihălcioiu, care a precizat că va face tot ceea ce ţine de el pentru a-i ajuta pe cei trei navigatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici