Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, accidentul s-a produs în jurul orei 10.00, la kilometrul 107 pe DN1, în zona Dealul Perşani, după ce un autoturism care circula dinspre Braşov spre Făgăraş a intrat într-o depăşire neregulamentară şi s-a ciocnit fontal cu un alt autoturism care venea din sens opus.
„Accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Şoferul unui autotrurism a intrat în depăşire, maşina ciocnindu-se cu un alt autovehicul care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, trei persoane au decedat, iar alta a fost rănită”, a spus Giosanu.
În maşina care circula regulamentar se afla un agent de la Poliţia Făgăraş, în vârstă de 40 de ani, şi soţia acestuia, ambii murind pe loc în urma impactului. De asemenea, şi şoferul care a produs accidentul a murit.
Singurul supravieţuitor al accidentului este o femeie care ocupa locul din dreapta şoferului care a produs accidentul.
În urma accidentului traficul în zonă a fost blocat, iar la ora transmiterii acestei ştiri poliţiştii deviază circulaţia pe rute ocolitoare, respectiv pe DN 73A – Şercaia – Poiana Mărului – Zărneşti – Braşov.
La locul accidentului s-a intervenit cu trei echipaje SMURD şi unul de descarcerare, persoana rănită fiind transportată la Spitalul Judeţean Braşov,
potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja.