Uciderea animalelor, pedepsită cu reţinerea. I s-a întâmplat unui bucureştean care şi-a omorât pisica şi a aruncat-o pe drum

Un bărbat de 71 de ani, din Capitală, a fost reţinut de poliţişti, acesta fiind acuzat că şi-a ucis pisica, apoi a aruncat leşul pe carosabil.

492 afișări
Imaginea articolului Uciderea animalelor, pedepsită cu reţinerea. I s-a întâmplat unui bucureştean care şi-a omorât pisica şi a aruncat-o pe drum

Uciderea animalelor, pedepsită cu reţinerea. I s-a întâmplat unui bucureştean care şi-a omorât pisica şi a aruncat-o pe drum

Poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Animalelor au reţinut un bărbat, în vârstă de 71 de ani, faţă de care se fac cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor cu inţenţie.

De fapt, în 10 martie 2024, Serviciul pentru Protecţia Animalelor a fost sesizat de către o persoană, cu privire la faptul că vecinul i-ar fi suprimat viaţa pisicii sale, apoi ar fi aruncat trupul neînsufleţit al animalului pe carosabil.

A fost făcută cercetarea la faţa locului, leşul animalului fiind ridicat şi transportat la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală pentru necropsie.

De asemenea, a fost emisă ordonanţa pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul de 71 de ani, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore.

Ulterior, faţă de acesta, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecţia Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
pisică,
ucis,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici