UDMR nu face nicio concesie în chestiunea apărării şi utilizării limbii materne

UDMR cere autorităţilor române să nu îngrădească drepturile legale ale comunităţii maghiare, susţinând că nu este dispusă să facă nicio concesie în problema apărării şi utilizării limbii materne.

158 afișări
Imaginea articolului UDMR nu face nicio concesie în chestiunea apărării şi utilizării limbii materne

UDMR nu face nicio concesie în chestiunea apărării şi utilizării limbii materne (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

Potrivit unei declaraţii adoptate, vineri, la Cluj-Napoca, la şedinţa consiliilor regionale reunite ale aleşilor locali ai UDMR, în ultimii 23 de ani, Uniunea a creat condiţiile legale pentru libera utilizare a limbii materne de către comunitatea maghiară din România.

"UDMR declară că utilizarea limbii maghiare în administraţia locală este un drept garantat prin lege. În chestiunea apărării şi a dreptului de liberă utilizare a limbii materne, UDMR nu este dispusă la nicio concesie. În ultimii 23 de ani, Uniunea a creat condiţiile legale pentru libera utilizare a limbii materne de către comunitatea maghiară din România. Nimeni nu poate face excepţie de la respectarea acestei practici juridice. UDMR cere hotărât autorităţilor române să nu îngrădească drepturile legale ale comunităţii maghiare care trăieşte aici ci, dimpotrivă, să ia măsuri energice contra discriminării", se arată în declaraţie.

Reprezentanţii Uniunii adaugă că UDMR respinge "orice tentativă care alimentează neînţelegerile, duşmănia între majoritate şi minoritate, împingând lucrurile până la îngrădirea utilizării limbii materne de către comunitatea maghiară care trăieşte în România".

"UDMR se străduieşte să păstreze, prin deschiderea de care dă dovadă şi pe calea dialogului paşnic, drepturile câştigate de maghiarimea din România şi să creeze condiţiile necesare pentru lărgirea acestor drepturi", se subliniază în document.

De asemenea, reprezentanţii UDMR arată, în acelaşi document, că, în conformitate cu articolul XIX al Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea în raporturile cu aceştia a limbii materne.

"Alineatul 2 al articolului 76 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă".

Şedinţa consiliilor regionale reunite ale aleşilor locali ai UDMR se desfăşoară, vineri, la Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici