Este ultima zi de vacanță de iarnă pentru elevii din România. Aceștia vor reveni în bănci joi, 8 ianuarie 2026, odată cu începerea Modulului 3 din structura anului școlar în curs.
Revenirea la ore are loc mai târziu decât ar fi fost obișnuit într-o săptămână normală, pentru că primele zile ale lunii ianuarie sunt marcate de sărbători legale.
Modulul 3 reprezintă una dintre perioadele de cursuri cu durată variabilă din anul școlar 2025–2026, întrucât la finalul acestui modul, elevii vor avea parte de o nouă vacanță, numită și „vacanța de schi”, care durează o săptămână.
Această vacanță este decisă la nivelul inspectoratelor școlare județene. Astfel, vacanța de schi poate începe pe 6 februarie, 13 februarie sau 20 februarie 2026, în funcție de opțiunile locale și de organizarea calendarului educațional la nivel județean.
Ulterior, elevii vor mai avea cursuri până vineri, 3 aprilie 2026. Urmează apoi vacanța de Paște, în perioada 4-14 aprilie 2026.
Elevii vor reveni în bănci după vacanța de Paște în data de 15 aprilie 2026, iar cursurile se vor desfășura până pe 19 iunie 2026. Din 20 iunie 2026, elevii vor intra în vacanța de vară până în 6 septembrie 2026.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se va încheia cu două săptămâni mai devreme, pe 5 iunie 2026.
Pentru clasa a VIII-a, cursurile se vor încheia la data de 12 iunie 2026, iar pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 26 iunie 2026.