Un bărbat din Alabama va deveni primul deţinut din SUA executat cu azot

Kenneth Smith, care a ucis o femeie în 1988, urmează să fie executat joi, după ce încercarea avocaţilor săi de a declara metoda neconstituţională a eşuat.

542 afișări
Imaginea articolului Un bărbat din Alabama va deveni primul deţinut din SUA executat cu azot

Un bărbat din Alabama va deveni primul deţinut din SUA executat cu azot

Smith, în vârstă de 58 de ani, va fi gazat până la moarte cu azot, după ce Curtea Supremă a SUA a refuzat să-i oprească execuţia. El urmează să fie executat joi. Metoda de gazare din Alabama. numită hipoxie cu azot, este concepută pentru a-i lăsa pe condamnaţi fără oxigen prin plasarea unei măşti conectată la un cilindru de azot peste faţă.

Avocaţii lui Smith au spus că protocolul poate încălca prevederile Constituţiei SUA şi au susţinut că o a doua încercare de a-l executa prin orice metodă este neconstituţională.

Şi experţii ONU au cerut autorităţilor SUA să nu ducă la final execuţia. Specialiştii consideră că metoda îl poate supune pe condamnat unui „tratament crud, inuman, degradant sau chiar torturii”.

Smith este una dintre cele două persoane din SUA care au supravieţuit unei execuţii prin injecţie letală. Încercarea a avut loc în noiembrie 2022, atunci când încercările multiple de a introduce serul într-o venă au eşuat.

Echipa medicală a căutat în repetate rânduri o venă pentru a-i face injecţia letală, dar fără succes.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici