“Un consilier în alăptare în fiecare maternitate!” - petiţia online care a strâns peste 1800 de semnături în doar 24 de ore

  • În România, 40% dintre mame nu primesc niciun fel de sprijin în maternitate pentru iniţierea alăptării
  • Petiţia care cere ca mamele să fie consiliate după naştere a fost iniţiată de Asociaţia SAMAS, cu ocazia săptămânii mondiale a alăptării care începe in weekend
  • Chiar dacă a născut la privat, Anca nu a fost consiliată în spital cum să alăpteze şi a fost nevoită să cheme acasă un educator perinatal
231 afișări

Vrei ca bebeluşul tău să se dezvolte sănătos? Alăptatul exclusiv la sân în primele luni de viaţă este cea mai bună soluţie, spun medicii. Laptele matern este un aliment unic, ce nu poate fi replicat în laborator. Astfel bebeluşul tău are parte de un sistem imunitar întărit şi îi scade riscul de obezitate sau riscul să aibă boli cronice.

Pentru multe femei însă procesul de alăptare poate fi o provocare. La momentul de faţă, în România doar 30% dintre mame îşi alăptează nou-născuţii. Cauza principală este faptul că în maternităţi nu se pune accentul pe consilierea în alăptare.

Anca este mama unei fetiţe de un an. Dacă nu chema acasă un specialist să o înveţe cum să alăpteze, ar fi renunţat foarte uşor. Asociaţia SAMAS a iniţiat o petiţie prin care cere să fie câte un cosilier în alăptare în fiecare maternitate.

ANCA HANGEU, mamă: Eu deşi am născut la privat, acolo nu exista consilier şi am ştiut înainte să nasc, că voi avea nevoie. Am născut prin cezariană, lactaţia a venit destul de târziu şi niciodată nu am avut suficient.Te-ai fi descurcat cu alăptarea fără un consilier? Absolut nu! şi aş fi renunţat mult mai repede decât am renunţat.

MONICA PINTICAN, medic pediatru şi consilier în alăptare: Consilierea în alăptare este extrem de importantă pentru mămici pentru că asttfel se asigură un start normal în porcesul alăptării. Cel puţin până la şase luni ar trebui să beneficieze un bebeluş de alăptare exclusivă. Un procent de aproximativ de 90-95 la sută dintre mame poate alăpta fără probleme.

CRISTINA BÂCÂILĂ, director de dezvoltare Aociaţia SAMAS: Petiţia am iniţiat-o din mai multe motive, principalul fiind realitatea din maternităţi pe care o ştim cu toţii şi care de fapt a fost subliniată recent de un studiu făcut de Institul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, din care aflăm că o mare parte dintre mămici care pleacă din maternitate, pleacă fără să reuşească să alăpteze şi anume cam 40 la sută. ”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici