Un fost şef al Jandarmeriei, general locotenent Tudor Cearapin, a murit

General locotenent Tudor Cearapin, care a deţinut conducerea Jandarmeriei între 2001 şi 2005, a decedat la Spitalul Militar din Bucureşti.

1602 afișări
Imaginea articolului Un fost şef al Jandarmeriei, general locotenent Tudor Cearapin, a murit

Tudor Cearapin (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Surse oficiale spun că generalul Cearapin era bolnav de mai mult timp.

Cearapin se născuse la 12 decembrie 1948 în comuna Bobiceşti, din judeţul Olt. După absolvirea liceului, el a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri ''Nicolae Bălcescu" din Sibiu, fiind înaintat la gradul de locotenent la 30 decembrie 1969, iar în perioada 1974-1976 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare. În anul 1987 a absolvit Cursul postacademic de stat major iar în 1997, în urma susţinerii tezei de doctorat, i s-a conferit titlul ştiinţific de doctor în Ştiinţa Militară-specialitatea Arta Militară. Din 1999 era membru corespondent al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

După ce a îndeplinit succesiv funcţiile de comandant de pluton, locţiitor de comandant de batalion, comandant de batalion, comandant de unitate de corp aparte şi şef de stat major de brigadă, în 1990 a fost numit comandant al Brigăzii Mobile de Jandarmi Bucureşti. Între anii 1997-1999 a îndeplinit funcţia de comandant al Comandamentului de Jandarmi Teritorial Bacău iar în 1999 a fost numit adjunct pentru ordine publică al comandantului Jandarmeriei Române. La 29 noiembrie 1999 a fost avansat la gradul de general de divizie, iar în 10 ianuarie 2001 a fost numit la conducerea Jandarmeriei, funcţie deţinută până în martie 2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici