Un jandarm din Prahova a scris o POEZIE, în urma protestelor din Capitală, numită „Sânge”/ Florin Tudoran: Şi protestatari, şi jandarmi, toţi suntem români

Un jandarm din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova a scris o poezie, în urma protestelor din Capitală. ”Mesajul meu este să ne iubim, să renunţăm la ură. Şi protestatari, şi jandarmi, toţi suntem români”, spune jandarmul.

4108 afișări
Imaginea articolului Un jandarm din Prahova a scris o POEZIE, în urma protestelor din Capitală, numită „Sânge”/ Florin Tudoran: Şi protestatari, şi jandarmi, toţi suntem români

Un jandarm din Prahova a scris o poezie în urma protestelor din Capitală, numită „Sânge”

Florin Tudoran este angajat al IJJ Prahova şi are ca pasiune poezia. A scris nenumărate până acum, iar ultima a intitulat-o “Sânge” şi a publicat-o pe pagina sa de Facebook.

Jandarmul a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a scris poezia în urma protestelor din Capitală. A aşternut versurile pe hârtie în 30 de minute, în timp ce se afla într-o pauză, la serviciu, la un festival.

“Nu am putut să mă concentrez prea mult. Era foarte mare gălăgia. Mesajul meu este să ne iubim, să renunţăm la ură. Şi protestatari, şi jandarmi, toţi suntem români. Nu ar trebui să apară ură între noi”, a declarat jandarmul poet.

SÂNGE

de Florin Tudoran

În lumea de probleme plină,

În biata ţară care plânge,

Unde-ncărcaţi sunt toţi de vină,

Poporul îşi doreşte....sânge!

 

Copiii ţării nu vor pace.

Nici mamele, nici ai lor taţi

Şi nu-nţelegem cum se face,

De cine sunt îndoctrinaţi.

 

Românul azi loveşte crunt

Pe alt român în uniformă.

Nici patrioţi, nici fraţi nu sunt,

Iar victimele sunt o normă.

 

Aţi reuşit să ne-nvrăjbiţi!

Din spate ura ne împinge!

Românii nu mai sunt uniţi,

Îşi dăruiesc lacrimi şi sânge!

 

Priviri haine avem toţi,

Veninu-n ochi ni se citeşte.

Sărman popor de idioţi,

Copiii-n ţară cum vor creşte?

 

Nepoţilor ce le vom spune

Când fiii noştri vor fi taţi?

Vor învăţa vre-o rugăciune?

Sau numai ura pentru fraţi?

 

Opriţi-vă la timp furia

Acum, când ţara-ntreagă plânge!

Nici voi dar nici jandarmeria

Nu vrea să curgă-ntre noi sânge!

Jandarmul a primit pe pagina sa de Facebook zeci de aprecieri, însă există şi persoane care îl critică. ”Totuşi, gazaţi în felul acela Florin?”, îi scrie o cunoştinţă, iar jandarmul îi răspunde: ”Cercetează şi partea cealaltă a baricadei! S-a aruncat cu borduri! Cu pungi de fecale! Cu sticle! Ţi se pare echilibrată situaţia? Împotriva bordurilor să se răspundă cu apă? Sau gaze? Apa şi gazele provoacă disconfort temporar. Pietrele şi bordurile aruncate pot ucide! Fii imparţial. Gândeşte corect!”.

O altă persoană scrie: ”Dai cu gaze, dar în cel ce dă cu piatra, nu în cel ce îţi oferă flori. Sper că cei responsabili vor plăti (...), nu mă refer doar la jandarmi, ci şi la huligani”, iar jandarmul poet îi răspune: ”Din protestatari au fost o parte, o mică parte, care au fost extrem de violenţi. Dintre jandarmi, la fel. Nu toţi jandarmii au dat cu gaze în copii şi bătrâni. Au fost câţiva. Nu pot acuza toţi protestatarii de violenţe, dar nu puteţi acuza toţi jandarmii de exces de zel! VINOVAŢII SĂ PLĂTEASCĂ! Dar fără victime colaterale, fără ură de haină sau statut. Vrem unirea cu Basarabia! Vrem pace în Ardeal! Dar ne dăm în cap aici. Noi, românii! E...dureros!”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici