Un miner de la Paroşeni a murit după ce tavanul abatajului s-a prăbuşit

Un miner de 36 de ani de la Exploatarea Minieră Paroşeni a murit, iar altul a ajuns la spital, sâmbătă dimineaţă, la ieşirea din schimb, după ce tavanul abatajului s-a surpat şi bucăţi de cărbune s-au răsturnat peste ei.

143 afișări
Imaginea articolului Un miner de la Paroşeni a murit după ce tavanul abatajului s-a prăbuşit

Un miner de la Paroşeni a murit după ce tavanul abatajului s-a prăbuşit (Imagine arhivă: Mediafax Foto)

Cei doi mineri lucrau la mina Paroşeni, din bazinul carbonifer al Văii Jiului, şi se aflau la terminarea schimbului patru, când au fost surprinşi de prăvălirea tavanului de la intersecţia dintre abataj şi galerie. Cărbunele s-a desprins din tavan şi a rupt grinzile de susţinere.

Potrivit şefului Departamentului Securitate şi Sănătate în Muncă Petroşani, din cadrul ITM Hunedoara, Ileana Bodea, minerul Marius Miron, de 36 ani, avea lovituri vizibile la cap.

"Noi vom face cercetări pentru a stabili exact care au fost cauzele producerii acestei surpări. Trebuie să vedem dacă a fost respectată monografia de armare", a declarat, sâmbătă, Ileana Bodea.

Cel de-al doilea miner, Traian Calotă, de 33 de ani, a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani cu o contuzie hemitorace stâng şi umăr.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, bărbatul a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

"Cea de-a doua persoană rănită, un vagonetar de 33 de ani, a suferit o contuzie hemitorace stâng şi umăr", a declarat Petre Drăgoescu, şeful Serviciului pentru Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul CNH Petroşani.

Conform reprezentanţilor CNH, o comisie formată din reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi cei ai ITM Hunedoara anchetează împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă.

Locul în care s-a petrecut accidentul minier se află într-o zonă instabilă.

Mina Paroşeni este una dintre cele şapte unităţi miniere funcţionale din Valea Jiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici