Un mort şi şase răniţi, după ce un microbuz maxi-taxi a intrat într-un TIR

O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, în noaptea de vineri de spre sâmbătă, după ce un microbuz maxi-taxi, plin cu pasageri, a fost lovit de un TIR, apoi a fost proiectat într-un parapet, pe DN 7, la ieşirea din localitatea vâlceană Călimăneşti, spre Brezoi.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Un mort şi şase răniţi, după ce un microbuz maxi-taxi a intrat într-un TIR

Un mort şi şase răniţi, după ce un microbuz maxi-taxi a intrat într-un TIR

În accident au fost implicate un microbuz maxi-taxi, plin cu pasageri, şi un TIR.

Potrivit subinspectorului Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, din primele cercetări ale poliţiştilor reiese că şoferul microbuzului de persoane, în vârstă de 34 de ani, circula dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, iar la kilometrul 202, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul volanului, intrând cu maşina pe contrasens, într-un TIR care circula regulamentar. Microbuzul a fost proiectat apoi într-un parapet de pe marginea drumului, unde a rămas suspendat.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 47 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte şase persoane au fost rănite, suferind multiple fracturi şi politraumatisme.

Sursa citată a precizat că la faţa locului au ajuns şase maşini ale Serviciului de Ambulanţă Vâlcea, care i-au transportat pe cei şase răniţi la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea, unde au rămas internaţi.

În urma accidentului traficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu a fost blocat timp de aproape trei ore, la kilometrul 202, circulaţia find reluată complet în jurul orei 3.40.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici