Prima pagină » Social » Un mort şi trei răniţi grav, într-un accident pe Şoseaua Alexandriei (Video)

Un mort şi trei răniţi grav, într-un accident pe Şoseaua Alexandriei (Video)

Un jandarm de la o unitate din Bucureşti a murit şi alte trei persoane au fost grav rănite, într-un accident produs, în noaptea de duminică spre luni, pe Şoseaua Alexandriei, din cauza imprudenţei la volan a unuia dintre şoferii celor două autoturisme implicate în incident.
Un mort şi trei răniţi grav, într-un accident pe Şoseaua Alexandriei (Video)
09 mart. 2009, 11:56, Social

Potrivit poliţiştilor de la Circulaţie, accidentul a avut loc în jurul orei 0.00, după ce un autoturism Opel Astra, în care erau doi jandarmi, a ieşit de pe o străduţă, unde se afla unitatea militară a acestora, intrând pe Şoseaua Alexandriei, fără să se asigure.

Maşina în care se aflau cei doi jandarmi a fost lovită de un Audi A6.

În urma impactului, unul dintre jandarmi, pasager în Opel Astra a murit pe loc, iar celălalt, aflat la volan, a fost grav rănit. De asemenea, două persoane aflate în Audi au fost grav rănite.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu etilotestul, constatându-se că şoferul autoturismului Opel Astra, sergent major, Cătălin D, avea o alcoolemie de 0,16 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, iar şoferul autoturismului Audi, Valeriu M. avea o alcoolemie de 0,43.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, la faţa locului, au ajuns un echipaj de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD.

Cei trei răniţi au fost transportaţi la spital.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare, pentru a se stabili exact cauzele accidentului.