Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Simona Vîrci, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că autoturismul implicat în accident ar fi fost acroşat de o altă maşină.
„Şoferul unui autoturism care circula dinspre Cluj-Napoca spre Gherla a pierdut controlul volanului la ieşirea din comuna Iclod, iar maşina s-a răsturnat. Primele cercetări arată că autoturismul ar fi fost acroşat de un alt autovehicul aflat în trafic şi care se deplasa în aceeaşi direcţie”, a spus Simona Vîrci.
În urma accidentului, o persoană a murit, iar alte trei persoane au fost rănite.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi cu o ambulanţă SMURD.