Un nou sistem pentru plata parcării. Şoferii din staţiunea Mamaia vor putea vedea locurile disponibile, printr-o aplicaţie pe telefon

Un sistem nou pentru plata parcării, cu ajutorul unei aplicaţii pe telefonul mobil, va fi implementat, din această lună, în staţiunea Mamaia. Aplicaţia va arăta şi o hartă cu zonele în care sunt disponibile parcările prin SMS.

435 afișări
Imaginea articolului Un nou sistem pentru plata parcării. Şoferii din staţiunea Mamaia vor putea vedea locurile disponibile, printr-o aplicaţie pe telefon

Un nou sistem pentru plata parcării. Şoferii din staţiunea Mamaia vor putea vedea locurile disponibile, printr-o aplicaţie pe telefon

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, aplicaţia „Constanta Parking” este disponibilă deja şi poate fi descărcată gratuit din Google Play şi AppStore. Odată descărcată, va arăta pe telefonul mobil o hartă cu zonele în care sunt disponibile parcările prin SMS: Blue Area pentru oraşul Constanţa, Green Area pentru staţiunea Mamaia şi Red Area pentru Mamaia Nord.

„Aplicaţia Constanta Parking reprezintă o metodă simplă şi eficientă pentru plata rapidă şi uşoară a parcării. Prin intermediul aplicaţiei se poate achita şi cu ajutorul cardului bancar, iar cu 5 minute înainte de expirarea timpului, utilizatorii sunt avertizaţi printr-un mesaj”, spun sursele citate.

Taxarea se va face prin SMS, la numărul 7475, iar în funcţie de zona în care se face parcarea şi de intervalul dorit, conţinutul SMS-ului va fi diferit.

Noul sistem de plată a parcării prin SMS, Constanţa Parching, va fi implementat începând cu data de 15 aprilie şi va înlocui astfel sistemul existent, TPARK. Cele două aplicaţii vor funcţiona însă în paralel până pe data de 1 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici