Un nou transport cu deşeuri din Grecia, descoperit în Giurgiu. Este vorba de 20 de tone

  • Un transport cu 20 de tone de deşeuri plastice din Grecia a fost descoperit în Giurgiu.
  • În urma verificărilor s-a stabilit că documentele de notificare pentru circulaţia transfrontalieră nu erau conforme.
  • Autorităţile nu au permis accesul în România pentru acel TIR.
766 afișări
Imaginea articolului Un nou transport cu deşeuri din Grecia, descoperit în Giurgiu. Este vorba de 20 de tone

Un nou transport cu deşeuri din Grecia, descoperit în Giurgiu. Este vorba de 20 de tone

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au controlat, miercuri, pe sensul de intrare în ţară, un TIR condus de către un cetăţean român în vârstă de 28 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor, 20.180 de kilograme deşeuri plastice, care fuseseră încărcate de la o firmă din Grecia pentru o alta din ţara noastră.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menţionat, poliţiştii au cerut sprijin reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor s-a stabilit că documentele de notificare pentru circulaţia transfrontalieră nu erau conforme regulamentului privind transferul de deşeuri.

Astfel, autorităţile nu au permis accesul în România pentru acel TIR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici