Un obiect exploziv a fost aruncat într-o maşină din Otopeni. Doi tineri au fost reţinuţi

  • Un obiect exploziv a fost aruncat în ziua de Crăciun într-o maşină parcată pe o stradă din oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, aceasta fiind distrusă.
  • Încă un vehicul din apropiere a fost avariat. Doi tineri, unul minor, au fost reţinuţi.
  • Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
1935 afișări
Imaginea articolului Un obiect exploziv a fost aruncat într-o maşină din Otopeni. Doi tineri au fost reţinuţi

Obiect exploziv aruncat de Crăciun într-o maşină din Otopeni. Doi tineri reţinuţi

În noaptea de Crăciun, în jurul orei 22.00, poliţiştii din Otopeni au fost sesizaţi de un bărbat, care a spus că mai multe persoane i-au spart geamul deflector de la autoturismul parcat pe o stradă din oraşul Otopeni, după care au introdus în interior un obiect, care a explodat, producând distrugeri maşinii lui şi celei parcate lângă aceasta.

„Imediat poliţiştii din Otopeni, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea de activităţi specifice. De asemenea, la faţa locului s-au prezentat specialişti din cadrul Departamentul Pirotehnic –IGPR, pentru activităţi din competenţă. În urma cercetărilor, poliţiştii din Otopeni au identificat persoanele bănuite de comiterea infracţiunii investigate, în cauză fiind vorba de 2 bărbaţi, în vârsta de 16 şi respectiv 21 de ani”, spun, sâmbătă, poliţiştii din Ilfov.

Cele două persoane au fost duse la sediul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, pentru cercetări, iar în urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au emis două ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore faţă de cei doi bărbaţi, urmând ca aceştia să fie prezentaţi în cursul zilei de duminică Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici