Un partid vrea să limiteze termenul pronunţării CCR la 30 de zile. Petre Lăzăroiu: E de domeniul utopiei

  • UDMR vrea să limiteze termenul pronunţării CCR la 30 de zile.
  • Fost judecător CCR: E de domeniul utopiei
  • Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor în anul 2017.
847 afișări
Imaginea articolului Un partid vrea să limiteze termenul pronunţării CCR la 30 de zile. Petre Lăzăroiu: E de domeniul utopiei

Un partid vrea să limiteze termenul pronunţării CCR la 30 de zile. Petre Lăzăroiu: E de domeniul utopiei

Senatorii vor dezbate, ca for decizional, în plenul de miercuri, un proiect de lege iniţiat de UDMR care limitează termenul de pronunţare al CCR la 30 de zile. Fostul judecător al Curţii Petre Lăzăroiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că propunerea legislativă este de domeniul utopiei. 

Iniţiatorii proiectului au declarat că este inadmisibil ca procesul legislativ să întârzie din cauza unei dezbateri prelungite.

„E greu de presupus că un termen de 30 de zile ne va înlemni şi vom judeca în 30 de zile. E frumos, dar e de domeniul utopiei. Cel mai bine ar fi ca toate legile, înainte de promulgare, să fie trimise la Curte, şi să nu fie promulgate fără avizul Curţii”, a afirmat Petre Lăzăroiu, pentru MEDIAFAX.

Liderul senatorilor UDMR Attila Cseke a afirmat că iniţiativa legislativă se referă doar la sesizările pe legile adoptate de Parlament, care nu sunt atât de complexe.

„Nu se referă legea la toate sesizările de neconstituţionalitate. Altfel, evident, s-ar intra într-un blocaj la CCR, de exemplu, dacă ar primi şi sesizările pe legi aflate în vigoare venite de la instanţe judecătoreşti, care sunt foarte multe... acolo nu poţi să institui un termen pentru că CCR nu s-ar putea pronunţa într-un anumit termen, evident, ci la proiectele de legi, e o categorie aparte, care sunt atacate şi considerăm că un termen este binevenit”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Cseke Attila.

Senatorul PNL Alina Gorghiu consideră că şi ideea de a apela atât de des la Curtea Constituţională este greşită.

„Probabil va fi o aglomerare a Curţii, dacă sesizările se vor face în acelaşi ritm, dar sper ca după alegeri să se tempereze această bătălie făcută inutil, dusă inutil la Curte, în loc s-o duci la Parlament... atunci cred că lucrurile se vor rezolva”, a declarat Alina Gorghiu.

Gorghiu a adăugat că va introduce un amendament la proiectul de lege, prin care termenul de pronunţare să fie de 45 de zile, pentru iniţiativele complexe.

„Voi cere colegilor mei să accepte un termen special, de 45 de zile, nu de 30, pentru redactarea, motivarea hotărârilor de la Curtea Constituţională, dar pentru acele proiecte complexe”, a conchis senatorul PNL.

Proiectul de lege al UDMR a fost adoptat de Camera Deputaţilor în anul 2017. Senatul este for decizional pe propunerea legislativă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici