Un poliţişt arestat în cazul permiselor de la Argeş, reclamat de ANI la Parchet

Un poliţist de la Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, arestat de procurorii anticorupţie, este reclamat la Parchetul Judecătoriei Piteşti de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constat că agentul a dobândit o avere ce depăşeşte veniturile realizate.

149 afișări
Imaginea articolului Un poliţişt arestat în cazul permiselor de la Argeş, reclamat de ANI la Parchet

Un poliţişt arestat în cazul permiselor de la Argeş, reclamat de ANI la Parchet (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor legii 144/2007 a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu privire la săvârşirea de către Aurelian Rădoi - agent de poliţie la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal şi suspendarea verificării administrative până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al ANI.

În conformitate cu dispoziţiile art.3 alin.2 din Legea 144/2007, în urma materialelor apărute în mass-media cu privire la averea lui Aurelian Rădoi, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu.

În urma analizării declaraţiilor de avere precum şi a documentelor suplimentare solicitate instituţiilor competente, au rezultat indicii temeinice că acesta a dobândit o avere ce depăşeşte veniturile realizate.

"Astfel, s-au constatat următoarele: Aurelian Rădoi nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse în anii 2003, 2005, 2007 bunuri deţinute şi înstrăinate; agentul de poliţie a menţionat mai multe bunuri decât deţine în realitate, precum şi alţi ani de dobândire a acestor bunuri", arată ANI.

Rădoi este cercetat şi de către Direcţia Naţională Anticorupţie în stare de arest preventiv, pentru aderare la un grup infracţional organizat şi fals intelectual, alături de Gheorghe Codruţ Vlăsceanu - ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar şef şi funcţia de şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici