Un profesor din Maramureş este acuzat că a lovit la ore un elev de clasa a 8-a / Poliţiştii i-au făcut dosar penal

Un profesor din Maramureş este acuzat că a lovit la ore un elev de clasa a 8-a. Poliţiştii i-au făcut dosar penal, iar Inspectoratul Şcolar anunţă că face cercetări.

840 afișări
Imaginea articolului Un profesor din Maramureş este acuzat că a lovit la ore un elev de clasa a 8-a / Poliţiştii i-au făcut dosar penal

Un profesor din Maramureş este acuzat că a lovit la ore un elev de clasa a 8-a / Poliţiştii i-au făcut dosar penal

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că incidentul a avut loc la Şcoala Gimnazială din comuna Vişeu de Jos, unde un elev de clasa a opta a fost lovit de profesor în clasă, la ore.

Reprezentanţii IPJ Maramureş au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că sesizarea vizează un profesor în vârstă de 66 de ani. Acesta e acuzat că a lovit un elev în timpul cursurilor. Poliţiştii au făcut un dosar penal pentru purtare abuzivă şi continuă cercetările.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul Şcolar Maramureş, cazul este cercetat şi de o comisie de inspectori şcolari.

„Ca urmare a informaţiei apărute cu privire la situaţia în care au fost implicaţi un elev şi un cadru didactic de la Şcoala Gimnazială Vişeu de Jos, ISJ Maramureş a luat legătura cu directorul Şcolii Gimnaziale Vişeu de Jos. În cursul zilei de miercuri directorul Şcolii Gimnaziale Vişeu de Jos a trimis o notă de relaţie şi s-a constituit o comisie de inspectori şcolari care cercetează aspectele referitoare la acest caz”, se arată în comunicat.

Ziariştii locali scriu că elevul a fost lovit la ora de istorie, pentru că nu reuşea să scrie după dictare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici