VEZI MAI JOS GALERIA FOTO
Ionuţ Danci, membru al echipei de studenţi din anul III de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a UTCN, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că a fost dezvoltată şi o aplicaţie pentru telefonul mobil care culege date pe parcursul unei perioade şi creează un profil al spatelui ocupantului scaunului inteligent.
”Am creat un scaun inteligent, Officer, pentru angajaţii din multinaţionalele din Cluj-Napoca, sunt mii de persoane în firmele de IT care stau zilnic 8 ore pe acelaşi scaun, dar şi pentru funcţionarii din instituţii. Problema este că ei stau într-o postură greşită pe scaun şi venim în sprijinul lor. Scaunul nostru, dotat cu şase senzori, pentru partea de şezut şi în zona spătarului, în momentul în care sesizează că ocupantul stă într-o poziţie greşită, trimite o notificare de avertizare prin wifi pe calculatorul pe care lucrează acesta, pentru corectarea posturii. De asemenea, dacă a stat prea mult timp aşezat pe scaun trimite o altă notificare. Am dezvoltat şi o aplicaţie pentru telefonul mobil care culege date pe parcursul unei perioade şi creează un profil al spatelui ocupantului, astfel că putem să ne dăm seama ce probleme are şi putem să emitem recomandări pentru doctor”, a spus Danci.
Potrivit acestuia, echipa ar dori un parteneriat cu o firmă care produce sau care comercializează scaune de birou şi care ar putea integra sistemul de senzori.
”Ar costa 100 de euro în plus faţă de preţul scaunului normal”, a subliniat studentul clujean.
George Flutur, un alt membru al echipei, a declarat, la rândul său, că senzorii au fost confecţionaţi manual de către membrii echipei.
”Înainte de utilizarea scaunului inteligent are loc o calibrare a senzorilor şi a posturii pentru fiecare persoană în parte care stă pe scaun, iar în momentul în care poziţia nu este corectă se emite o notificare iar persoana respectivă ştie că trebuie să îşi corecteze poziţia”, a afirmat Flutur.
Un alt proiect dezvoltat în cadrul hackathon-ului a fost un frigider smart care poate semnala ce alimente lipsesc şi ce alimente există în frigider pentru a crea o reţetă de mâncare, dar şi un dispozitiv, Wake Z, care se aplică pe antebraţ şi ajută o persoană să se trezească odihnită, monitorizând pulsul în timpul somnului.
Cele trei proiecte au participat, sâmbătă, timp de 24 de ore, la un hackathon organizat în cadrul Innovation Labs Cluj, care este
este cel mai mare program de antreprenoriat din ţară adresat studenţilor, ajuns la cea de-a 6-a ediţie.
Programul ajută tinerii antreprenori să îşi transforme ideile inovative în prototipuri viabile şi în afaceri de succes sub îndrumarea unor antreprenori, mentori şi specialişti în domeniul tehnologiei din Cluj-Napoca. La hackathon au participat 20 de proiecte din care au fost selectate 8 care au fost înscrise în programul de mentorat.
Citeşte şi: Cea mai uşoară bicicletă de lemn din lume cântăreşte sub trei kilograme şi e realizată în Arad | GALERIE FOTO
Citeşte şi: Bouchard, calvarul unui talent care a pierdut totul în tenis. Ce se ascunde în spatele zâmbetului din şedinţele foto sexy | GALERIE FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Cu sinuciderea cuantică, poţi trăi la INFINIT. Experimentul care scoate la lumină una dintre bizareriile lumii
Citeşte şi: LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Cel mai mare report din istorie, la Joker: 17,48 milioane lei
Citeşte şi: Cine şi cât de influent este conducătorul celui mai mare fond de investiţii din lume: „Când ia o decizie, investitorii din întreaga lume îşi iau notiţe” | FOTO
Citeşte şi: Vă mai amintiţi de celebra Ornella Muti? Este UIMITOR cum arată actriţa acum, la 63 de ani