Un star porno a fost declarat inapt pentru a participa la un proces privind infracţiuni sexuale

Starul porno american Ron Jeremy a fost declarat inapt privind participarea la un proces de crime sexuale. Judecătorul a stabilit că actorul nu este capabil din punct de vedere mental ca să fie judecat, potrivit BBC.

636 afișări
Imaginea articolului Un star porno a fost declarat inapt pentru a participa la un proces privind infracţiuni sexuale

www.lukeford.net, Wikipedia Commons

Ron Jeremy a fost dus în faţa judecătorului având 34 de acuzaţii pentru agresiune sexuală, inclusiv 12 de viol. Agresiunile s-ar fi produs în ultimii 20 de ani. Procurorii susţin că a atacat 21 de femei, cu vârste cuprinse între 15 şi 51 de ani, în perioada 1996-2019. Infracţiunile ar fi avut loc în baruri şi cluburi de noapte din zona Los Angeles, precum şi la domiciliul lui Jeremy.

El a fost acuzat pentru prima dată în 2020, dar ulterior au apărut şi alte acuzaţii. Procedurile judiciare au fost suspendate în 2022 după ce avocatul său a declarat că Jeremy nu a putut să-l recunoască în timpul unei vizite în celula sa.

Los Angeles Times a relatat la începutul acestei luni că Jeremy suferă de „demenţă severă". Un judecător din Los Angeles a stabilit că Jeremy nu poate face faţă acuzaţiilor, deoarece se află într-o stare de „declin neurocognitiv incurabil". În februarie, autorităţile vor stabili dacă Jeremy poate fi internat într-un spital de stat.

Bărbatul de 69 de ani se află în închisoare din 2020. El a negat orice acuzaţie şi a spus că îşi va reabilita numele.

Jeremy, al cărui nume legal este Ronald Hyatt, a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi actori din industria filmelor pentru adulţi în timpul unei cariere care a început în anii 70.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sua,
proces,
inapt

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici