Un urmaş al lui Preda Buzescu câştigă în instanţă 63000 ha de pădure

Un urmaş al lui Preda Buzescu a câştigat în instanţă 63.000 de hectare de pădure, reprezentând toată partea de nord a judeţului Buzău, decizia magistraţilor urmând să fie atacată cu recurs de către Prefectură.

731 afişări
Imaginea articolului Un urmaş al lui Preda Buzescu câştigă în instanţă 63000 ha de pădure

Un urmaş al lui Preda Buzescu câştigă în instanţă 63000 ha de pădure

Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, a declarat că Judecătoria Pătârlagele s-a pronunţat în favoarea unui cetăţean, urmaş al lui Preda Buzescu, împroprietărindu-l cu 63.000 de hectare de pădure, reprezentând toată partea de nord a judeţului.

Conform prefectului de Buzău, Paul Beganu, persoana în favoarea căreia s-a pronunţat Judecătoria Pătârlagele este buzoianul Teodor Năstase, medic veterinar, fost şef al Hergheliei Ruşetu.

Sursa citată a adăugat că decizia magistraţilor nu este definitivă şi irevocabilă, astfel că Instituţia Prefectului va face recurs în cel mai scurt timp.

Prefectul judeţului Buzău a mai precizat, joi, că decizia judecătorilor din Pătârlagele este imposibil de pus în practică, având în vedere că o parte din respectiva suprafaţa de pădure a ajuns, în urma unei decizii definitive şi irevocabile, la Academia Romană. Mai mult de atât, în zona care ar trebui să ajungă la moştenitorul lui Preda Buzescu se află două rezervaţii naturale, respectiv Siriu şi Penteleu.

"Decizia este imposibil de pus în practică întrucât sunt emise o serie de titluri de proprietate, unele pe Legea 18/1991, altele pe Legea 247, şi am deja semnale că în partea de nord a judeţului există o stare de tensiune între oameni. Mai precizez în plus că sentinţa a fost pronunţată în favoarea unei persoane fizice, dar şi a unei persoane juridice care a intrat în calitate de intervenient care a cumpărat drepturile litigioase contra sumei de 2.380.000 de euro. Este vorba despre SC Expres Invest SRL Bucureşti. În plus, pe baza unei alte sentinţe definitive şi irevocabile 18.000 de hectare care se suprapun pe zona ce ar trebui să ajungă la moştenitorul lui Preda Buzescu, după ultima sentinţă, aparţin Academiei Române, Academie care a fost pusă în posesie deja cu aproape 13.000 de hectare", a explicat prefectul de Buzău Paul Beganu.

Suprafaţa câştigată în instanţă de Năstase Teodor se întinde pe localităţile Cislău, Colţi, Nehoiu, Gura Teghii, Pătârlagele, Siriu, Brăeşti, Bozioru şi Cozieni.

Sursa citată a mai precizat că Instituţia Prefectului va face în cel mai scurt timp recurs la sentinţa pronunţată recent de Judecătoria Patarlagele.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici