Untold 2021. Aproape 150 de oameni au avut nevoie de medici în a doua zi de festival

  • Aproape 150 de oameni au avut nevoie de medici în a doua zi de Untold.
  • Poliţiştii clujeni au dat, în cea de-a doua zi a festivalului, zeci de amenzi.
2385 afișări
Imaginea articolului Untold 2021. Aproape 150 de oameni au avut nevoie de medici în a doua zi de festival

Jandarmii din Cluj-Napoca au constatat la Untold 14 infracţiuni legate de traficul şi consumul de droguri.

Poliţia Cluj, în cea de-a doua zi a festivalului, a dat 77 de amenzi, dintre care 65 pentru nerespectarea regulilor rutiere.

Poliţiştii au constatat, de asemenea, mai multe infracţiuni privind combaterea traficului de droguri şi de furt.

S-au dat 12 amenzi şi 6 avertismente pentru fumat în locurile publice.

„Activităţile de verificare şi control privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă vor continua şi în zilele următoare, astfel încât să se poată înlătura operativ deficienţele pe această linie. În punctele şi posturile medicale avansate 147 de persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri. Majoritatea afecţiunilor au fost uşoare şi au fost soluţionate pe loc de către personalul medical pe loc. Doar în trei situaţii a fost necesar transportul la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate”, este mesajul jandarmilor clujeni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici