"Vă doresc un weekend liniştit!" / Reacţia lui Marcel Vela când a primit acest mesaj pe Facebook: ce se va întâmpla cu cei care au fost în Piaţa Victoriei şi Herestrău

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a ţinut să reaminteacă românilor că perioada de criză nu a trecut chiar dacă au fost luate o serie de măsuri de relaxare.

13687 afișări
Imaginea articolului "Vă doresc un weekend liniştit!" / Reacţia lui Marcel Vela când a primit acest mesaj pe Facebook: ce se va întâmpla cu cei care au fost în Piaţa Victoriei şi Herestrău
Marcel Vela a transmis un mesaj pe contul său de Facebook prin care a atras atenţia că măsurile de relaxare intrate în vigoare vineri nu sunt echivalente cu depăşirea perioadei dificile provocate de epidemia de coronavirus.
 
Mesajul ministrului de Interne vine în contextul în care vineri şi sâmbătă au existat proteste în Piaţa Victoriei, iar sâmbătă seară sute de tineri s-au adunat în Parcul Herestrău pentru a petrece.
 
”Am primit următorul mesaj: 'Domnule ministru, vă doresc un weekend liniştit!'. 
 
Dragi prieteni,
 
Vreau să fiu liniştit gândindu-mă că sunteţi şi voi bine, sănătoşi şi că respectaţi regulile. Mă gândesc la voi şi la cum sunteţi RESPONSABILI Respectăm distanţarea socială şi măsurile de igienă pentru că trebuie să fim împreună, în viaţă şi, mai ales ÎNVINGĂTORI”, şi-a început Vela mesajul către români.
 
Ministrul de Interne a continuat apoi reamintind bilanţul zilei de sâmbătă şi a precizat şi ce se va întâmpla cu cei care au participat la adunările publice din ultimele două zile:
 
”Virusul încă nu a fost învins! În această seară, la ora 20:00, am ajuns la 16.797 de persoane infectate, cu 268 ÎN PLUS faţă de ziua de ieri. Din păcate, în ultimele 24 de ore, au decedat ÎNCĂ 24 de persoane, ajungând astfel la 1094 de tragedii suferite de compatrioţii noştri din toate judeţele ţării.
 
1) Nu aruncati pe geam efortul dumneavoastră şi al tuturor cetăţenilor responsabili, riscând o explozie de cazuri sau, mai rău, carantinarea unor zone în care locuiesc oameni nevinovaţi, din cauza greşelilor din următoarele zile.
 
2) În cazul în care, din păcate, cineva din aceste grupuri este sau devine pozitiv în următoarea săptămână, conform anchetei epidemiologice, toţi cei care aţi intrat în contact cu el veţi ramâne izolaţi la domiciliu încă 14 zile, în loc să vă bucuraţi cu adevărat de măsurile de relaxare din această perioadă.
 
3) Folosiţi-vă energia doar pentru a face lucruri frumoase şi a vă proteja sănătatea dumneavoastră, dar şi pe a celor din jur”, a mai transmis Vela.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici