Vâlcea: Maşina unei primării din judeţ şi o autoutilitară a firmei familiei primarului, incendiate

Poliţia Vâlcea a deschis o anchetă pentru identificarea unor persoane care au incendiat maşina Primăriei comunei Laloşu, dar şi o autoutilitară care aparţine firmei deţinute de soţia primarului localităţii, edilul susţinând că este vorba despre o răzbunare politică.

103 afișări
Imaginea articolului Vâlcea: Maşina unei primării din judeţ şi o autoutilitară a firmei familiei primarului, incendiate

Vâlcea: Maşina unei primării din judeţ şi o autoutilitară a firmei familiei primarului, incendiate (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a anunţat că a deschis o anchetă după de în cursul zilei de sâmbătă poliţiştii au fost sesizaţi că două maşini parcate în curtea unei case din comuna Laloşu au luat foc, iar o comisie ajunsă la faţa locului a stabilit că incendiul a fost generat cu intenţie.

Surse apropiate anchetei au declarat că una dintre cele două maşini incendiate, un autoturism Daewoo Nubira, aparţine Primăriei Laloşu, cealaltă fiind o autoutilitară care aparţine familiei primarului comunei, Constantin Nicu.

Poliţia face cercetări pentru identificarea celor care au incendiat maşinile, anchetatorii având un cerc de suspecţi în acest caz.

Contactat telefonic, duminică, de corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Laloşu, Constantin Nicu, a spus că cele două maşini erau parcate în curtea locuinţei fratelui său, situată în apropiere de sediul Primăriei Laloşu şi de blocul în care locuieşte.

Edilul a confirmat că autoturismul Nubira aparţine primăriei şi a precizat că duba incendiată este înmatriculată pe o firmă deţinută de soţia sa.

Potrivit lui Constantin Nicu, în urma incendierii au ars motorul şi cabina dubei, iar la autoturism focul a fost pus în habitaclu, astfel încât motorul este intact, însă interiorul maşinii este complet distrus.

Primarul a spus că nu are dovezi şi nu l-a văzut provocând incendiul, însă bănuieşte că în spatele acestei acţiuni s-ar afla fostul primar al comunei, Ion Toma, care a condus localitatea Laloşu timp de trei mandate.

”Persoana pe care eu o bănuiesc este fostul primar care nu a acceptat ideea că a pierdut alegerile care a spus în faţa altor persoane că dacă ştia că va pierde primăria nu lăsa maşina, o lua şi o arunca într-o vâlcea. Exact aşa s-a întâmplat: maşina a fost furată şi a fost găsită într-o vâlcea”, a afirmat Constantin Nicu.

El a precizat că nu este pentru prima dată când bunuri care aparţin familiei sale sunt incendiate, iar de fiecare dată astfel de incidente au avut loc în urma unor discuţii în contradictoriu cu Ion Toma, fostul primar.

”Când m-am certat acum cinci ani (cu Ion Toma – n.r.) mi s-a dat foc la dubă în faţa blocului, aceeaşi dubă. Apoi, când am avut o discuţie cu acelaşi om, cu care m-am certat şi pe care l-am întrebat unde este un pod metalic de la unitate militară adusă aici, în comună, şi am pus această întrebare într-o şedinţă de Consiliu Local, eram consilier pe vremea respectivă, iar în noaptea de după şedinţă mi s-a dat foc la atelier. Ulterior, când m-am certat din nou cu aceeaşi persoană s-a furat maşina primăriei. De data aceasta iarăşi m-am certat cu el şi au fost incendiate maşinile”, a mai spus actualul edil al comunei Laloşu, aflat la al primul mandat.

Niciuna dintre cele două maşini incendiate nu era asigurată CASCO.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici