Valeri Zalujni, generalul modest care conduce rezistenţa ucraineană: „Stelele de pe mânecă nu-mi dau dreptul să fiu arogant”

În 2014, Ucraina a pierdut Crimeea aproape fără să tragă niciun foc. Ofiţerii de la Kiev şi-au schimbat tabăra chiar înainte de sosirea soldaţilor ruşi. Întregul lanţ de comandă crescuse în academiile Uniunii Sovietice. Vecinii lor de armă, tinerii cu care luptaseră alături în Afganistan sau Cecenia le deveniseră duşmani. Foarte greu pentru ucraineni să lupte contra foştilor camarazi.

Valeri Fiodorovich Zalujni, şeful de stat major care conduce rezistenţa ţării împotriva invaziei ruse, este exact opusul celor de dinaintea lui.
În primul rând, este un occidental. S-a născut în Novohrad-Volynskyi, un oraş de tradiţie catolică şi influenţă poloneză.

Dacă Ucraina înseamnă graniţă, graniţă între lumea ortodoxă şi cea catolică, între stepă şi continentul urbanizat, iar Zalujni este un copil al lumii de aici.

Dacă ar putea alege unde să rămână, cum ar fi cultura, contextul politic, relaţiile sociale, nu ar avea nicio îndoială: ar alege Europa, nu Asia. „Stelele de pe mânecă nu-mi dau dreptul să fiu arogant”, spune el frecvent.

Face parte încă dintr-o generaţie aflată la jumătatea distanţei dintre actorul-preşedinte, casual, tricou şi selfiuri, şi „mumiile” URSS. Este un general care ştie să zâmbească soldaţilor. A preluat funcţia cu mai puţin de un an în urmă, când preşedintele Zelenski şi-a dat seama că trebuie să aibă pe cineva în care să aibă încredere în această funcţie.

A animat o armată improvizată

În al doilea rând, el este primul şef din cabinet ucrainean care nu a ieşit dintr-o academie sovietică. Ţesătura rigidă a uniformei rămâne aceeaşi, aşa se explică pasiunea pentru o cantitate incomensurabilă de medalii. Chiar şi structura de comandă a armatei sale este în stil sovietic. Dar nu are prieteni şi cunoştinţe în tabăra cealaltă.

Dimpotrivă. Botezul său de foc ca tânăr ofiţer a fost tocmai secesiunea pro-rusă a Donbas-ului, în 2014. Datorită lui şi a multor alţi tineri ucraineni, primele cuceriri ruseşti s-au limitat la o porţiune din teritoriul regiunii. A tras, a luptat, dar mai presus de toate a reuşit să anime o armată improvizată, formată mai mult din voluntari şi miliţieni decât din profesionişti.

Secţia tinerilor rebeli racolaţi din Maidan, studenţi la Kiev cu păr lung şi pasiune pentru rock pe care Zalujni i-a adus în Donbas, a devenit legendară în Ucraina. Cu astfel de soldaţi, Ucraina a oprit apoi înaintarea separatiştilor pro-ruşi:

„A fost greu cu ei, uneori. Nu erau aşa cum sunt scrise în manualul soldatului. Dar cu vieţile lor, cu sângele lor, cu curajul lor, au făcut ceea ce trebuia făcut. Am oprit inamicul, am rămas în picioare să ne apărăm pământul”. Modelul este acelaşi pe care Forţele sale armate încearcă să îl reproducă în acest război, la scară naţională.

Recunoaşte valoarea tinerilor, îndrăgostit de Javelin

În al treilea rând, este un modernizator fără orgolii mărunte: „Tinerii care intră astăzi în Academie sunt diferiţi de cum eram noi. Sunt mai buni. Ei ştiu limbi străine, merg de la birou pe câmpul de luptă, luând cu ei priceperea cu gadgeturile electronice care au intrat în echipament”.

Generalul este pro-NATO. A fost cel care a insistat ca Ucraina să participe la tabere de antrenament cu americanii şi cu britanicii. Tot el a cerut compatibilitate între armele şi sistemele de comunicaţii ale NATO, chiar ştiind că intrarea în organizaţia militară va fi foarte dificilă.

Listele lui de cumpărături conţin drone, electronice, senzori. Este îndrăgostit de Javelin, o rachetă antitanc americană mortală şi uşor de folosit: tancul inamic nu are scăpare.

În al patrulea rând, generalul de formaţie anti-sovietică Valeri Fiodorovich Zalujni este un luptător de primă linie. Iar Ucraina are mare nevoie de curaj.