Vârsta medie a consumatorilor de droguri în România este de 15-16 ani

Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, Marian Preda, a declarat, vineri, la dezbaterea privind modificarea Legii 143, că în Capitală au existat între 17.000 şi 24.000 de consumatori de droguri injectabile, în 2009.

107 afișări
Imaginea articolului Vârsta medie a consumatorilor de droguri în România este de 15-16 ani

Vârsta medie a consumatorilor de droguri în România este de 15-16 ani (Imagine: Mediafax Foto)

Preda a precizat că cei mai mulţi dintre aceştia îşi injectează heroină.

El a avertizat că, deşi numărul poate părea mic raportat la întreaga populaţie a Capitalei sau a ţării, acest tip de consumatori se intersectează cu alte categorii de persoane.

Marian Preda a explicat că o mare parte din cei care îşi injectează droguri au relaţii sexuale neprotejate sau se prostituează.

Totodată, în vreme ce numai unu la sută dintre bolnavii de HIV/SIDA îşi injectează droguri, se poate ajunge la epidemii de boli grave în contextul în care aceştia interacţionează cu alţi oameni prin raporturi sexuale neprotejate sau schimb de seringi.

În plus, Preda a precizat că între 50 şi 60 la sută dintre consumatorii de droguri injectabile ajung să sufere de viruşi hepatici.

Vârsta medie a consumatorilor de droguri în România, a spus Preda, este de 15-16 ani.

În ceea ce priveşte închiderea consumatorilor de droguri, preşedintele Comisiei prezidenţiale a arătat că 50 la sută dintre cei care fac închisoare au declarat că au consumat droguri şi acolo.

"Important este ceea ce se face de acum încolo. Avem încă avantajul unei situaţii bune faţă de alte state europene, nu e o situaţie catastrofală, de aceea trebuie pus accentul, cât mai putem, pe prevenire", a spus Preda.

El a mai arătat că există falsa impresie că tinerii încep să consume droguri în şcoli. Preda a subliniat că tinerii ştiu unde să meargă pentru a face rost de droguri şi că în şcolile din ţară nu se consumă cantităţi atât de mari de substanţe interzise.

Oficialul prezidenţuial a participat, vineri, la o dezbatere a organizaţiilor non-guvernamentale, desfăşurată la Camera Deputaţilor, pe tema modificării Legii 143 referitoare la combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, unde ONG-urile au militat pentru dezincriminarea consumului de droguri şi diferenţierea clară între consum şi posesie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici