Vasile Astărăstoae demisionează din funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (UMF) Iaşi, Vasile Astărăstoae, a anunţat, vineri, că demisionează de la conducerea instituţiei, precizând că luase decizia încă din august 2014, când a pierdut definitiv procesul cu ANI în care a fost acuzat de conflict de interese.

685 afișări
Imaginea articolului Vasile Astărăstoae demisionează din funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi

Vasile Astărăstoae demisionează din funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Astărăstoae a spus, într-o conferinţă de presă, că a decis să îşi depună demisia din funcţia de rector al UMF Iaşi şi că a trimis deja cererea către Ministerul Educaţiei, care se va pronunţa asupra demisiei sale în termen de 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astărăstoae a susţinut că a hotărât să demisioneze încă din 1 august 2014, când a primit sentinţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după procesul cu ANI, în care a fost acuzat de conflict de interese.

Rectorul de la UMF Iaşi a spus că nu şi-a depus demisia anul trecut pentru că oricum în acest an erau alegeri la UMF Iaşi şi că urma să fie ales un nou rector.

Interimatul la conducerea UMF Iaşi va fi asigurat de Dragoş Pieptu, unul dintre prorectorii instituţiei.

Campania pentru desemnarea unui nou rector al UMF Iaşi va începe în luna mai, alegerile fiind programate în a doua jumătate a anului.

Mandatul de rector al lui Astărăstoae expira în luna decembrie a acestui an. El a fost ales rector al instituţiei în anul 2008.

Vasile Astărăstoae rămâne membru al Senatului UMF Iaşi, el ocupând şi funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România.

În iulie 2014, Vasile Astărăstoae a pierdut definitiv, la instanţa supremă, procesul în care a contestat decizia Agenţiei Naţionale de Integritate privind conflictul de interese în care s-ar fi aflat. Atunci, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins recursul formulat de Vasile Astărăstoae împotriva deciziei din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, unde preşedintele CMR ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate privind conflictul de interese.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa, în decembrie 2011, că Vasile Astărăstoae ar fi fost în conflict de interese şi ar fi comis abuz în serviciu când a semnat contractele de muncă şi de prestări servicii între el şi Institutul de Medicină Legală Iaşi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, instituţii pe care le conducea, precum şi cu fiica sa, Daniela Astărăstoae, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanţare europeană. Cei doi ar fi obţinut astfel 204.759 de lei.

ANI preciza că Vasile Astărăstoae a fost numit rector pentru perioada 2008 - 2012, fiind implicit şi ordonator principal de credite al UMF Iaşi. Din 1 mai 2010, Vasile Astărăstoae a participat, în baza a patru contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la impementarea a trei proiecte cu finanţare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al UMF Iaşi, instituţie publică parteneră în proiect, cât şi în calitate de salariat.

Vasile Astărăstoae a contestat, în ianuarie 2012, raportul de evaluare al ANI, iar dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Iaşi până în 22 februarie 2013, când cauza a fost mutată, la cererea acestuia, la Curtea de Apel Piteşti.

În 22 mai 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea lui Vasile Astărăstoae de anulare a hotărârii ANI din decembrie 2011. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care în 3 iulie 2014 a dat o decizie irevocabilă în acest dosar.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Astărăstoae s-ar fi angajat în proiectul european "Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului, cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale" câştigat şi implementat în 2010 de Institutul de Medicină Legală din Iaşi, al cărui director era la vremea respectivă.

"În cadrul acestui proiect, inculpatul, în calitate de director al IML, a încheiat contracte de muncă şi de prestări servicii cu sine însuşi, semnând atât la rubrica angajatorului, cât şi cea a angajatului", declara procurorul de caz Adina Bocai, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Anchetatorii susţin că pe toată durata celor 36 de luni ale proiectului ar exista un contract de prestări servicii încheiat de prof. dr. Vasile Astărăstoae, în calitate de director IML şi persoană fizică, pentru suma de 180 de lei pe oră, 20 de ore pe săptămână. În rechizitoriu este precizată şi existenţa unui contract individual de muncă în care, având funcţia de manager de proiect, ar fi primit, lunar, 9.087 de lei. Valoarea integrală a proiectului a fost, conform procurorilor, 8,7 milioane de lei.

Tot în rechizitoriu se precizează că rectorul UMF a fost audiat de către procurorii ieşeni, acesta explicând că IML era ordonator secundar de credite atunci când au fost încheiate cele două contracte. El a mai susţinut în faţa procurorilor că funcţiile i-au fost propuse de Consiliul de Administraţie al IML. Procurorii au precizat însă că la nivelul instituţiei nu exista decât un Consiliu Consultativ, care nu ar avea putere decizională.

În acelaşi rechizitoriu se arată că rectorul a mai fost cercetat pentru conflict de interese în patru contracte în cadrul unor proiecte organizate de către UMF Iaşi, însă în cazul acesta contractele de angajare au fost semnate de către directorul administrativ Daniela Druguş, astfel că s-a dispus clasarea acestor fapte.

Vasile Astărăstoae mai este judecat, alături de alte 18 persoane, în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii ieşene, proiect realizat din fonduri europene cu 6,4 milioane de lei. Procesul în care cele 19 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA se judecă la Tribunalul Suceava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici