Vezi aici noul program al curselor Wizz Air

Compania aeriana low-cost Wizz Air a anunţat, marţi, că îşi va reprograma zobrurile de noapte din România, în urma restricţiilor impuse de aeroportul Băneasa.

10757 afișări
Imaginea articolului Vezi aici noul program al curselor Wizz Air

Wizz Air reprogramează o parte dintre zborurile din Bucureşti

"Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din România şi Europa Centrală şi de Est, este forţată să îşi reprogrameze zborurile operate în acest interval orar", se arată într-un comunicat postat pe site-ul companiei.

Potrivit sursei citate, zborurile dintre 25 octombrie şi 16 decembrie au fost reprogramate, perioada Crăciunului va fi, de asemenea, revizuită cât de curând.

Pasagerii vor fi contactaţi prin intermediul call-center-ului şi informaţi cu privire la modificări.

Aeroportul Aurel Vlaicu Băneasa va interzice de sâmbătă aterizarea şi decolarea aeronavelor de peste 50 de tone, între orele 00:00 şi 07:00, la cererea proprietarilor de construcţii din zonă, care s-au plâns de zgomotul produs de avioane, măsura urmând să afecteze operatorii Blue Air şi Wizz Air.

"Restricţia de operare pe timp de noapte între anumite ore există de mulţi ani, dar operatorii nu au ţinut cont de ea. Acum revenim la normalitate şi aplicăm această regulă deoarece am primit reclamaţii de la cei care au construcţii în împrejurimi şi care sunt deranjaţi de zgomotele anumitor aeronave. Aeroportul este amplasat în oraş, iar normele sunt mai restrictive decât cele de pe Otopeni, de exemplu", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al aeroportului Băneasa, George Mihalcea.

În zona aeroportului din nordul Bucureştiului s-au construit, în ultimii ani, multe locuinţe, chiar dacă amplasamentul respectiv are multe inconveniente, legate tocmai de apropierea faţă de aerogară. Ulterior, proprietarii construcţiilor, deranjaţi de zgomot, au cerut chiar desfiinţarea aeroportului.

Ruta

Vechiul program Noul program Zilele săptămânii
Bucureşti - Londra Luton 06:00 - 07:10
retur 07:55 - 13:10
07:00 - 08:20
retur 08:50 - 14:05
1234567
Bucureşti - Milano Bergamo Nici o modificare Nici o modificare 1234567
Bucureşti - Roma Ciampino (dimineaţa) 06:00 - 07:05
retur 07:35 - 10:30
7:00 - 08:05
retur 08:50 - 11:40
1234567
Bucureşti - Roma Ciampino (seara) Nici o modificare Nici o modificare 1..5.7
Bucureşti - Dortmund 06:10 - 07:45
retur 08:10 - 11:40
07:40 - 09:15
retur 09:40 - 13:10
1.3.5.7
Bucureşti - Valencia 19:15 - 21:45
retur 22:15 - 02:30
14:40 - 17:10
retur 17:40 - 21:55
2...6.
Bucureşti - Barcelona 17:55 - 20:10
retur 20:45 - 00:45
21:10 - 23:25
retur 03:00 - 07:00
1.3.5.7
Bucureşti - Madrid 18:30 - 21:20
retur 21:55 - 02:35
22:55 - 01:45
retur 02:20 - 07:00
2.4.6.
Bucureşti - Bruxelles Charleroi 11:15 - 03:05
retur 13:30 - 17:10
14:40 - 16:30
retur 16:55 - 20:35
1.3.5.7
Bucureşti - Paris Beauvais Nici o modificare Nici o modificare .2.4.6.
Bucureşti - Veneţia Treviso Nici o modificare Nici o modificare 1.3.5.7
Bucureşti - Forli/Bologna Nici o modificare Nici o modificare ..3..6.
Bucureşti - Napoli Nici o modificare Nici o modificare ..3...7
Bucureşti - Catania Nici o modificare Nici o modificare 1...5..

Sursa:

Wizz Air

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici