UPDATE 20:00 Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Galaţi, Andreea Rogojină, cercetarea poliţiştilor la faţa locului s-a finalizat, fără să fie identificată vreo bombă, în prezent efectuându-se cercetări pentru identificarea persoanei care a sunat la Numărul Unic de Urgenţă 112.
„Cercetarea în incinta mall-ului s-a finalizat. Alarma cu bombă a fost falsă. Se efectuează cercetări pentru identificarea persoanei care a efectuat apelul la 112”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
La ora transmiterii acestei ştiri, activitatea magazinelor din incinta mall-ului s-a reluat.
Alerta a fost dată în jurul orei 17.00, la numărul unic de urgenţă 112. O persoană a anunţat că în centrul comercial Shopping City ar fi fost plasată o bombă. Imediat, persoanele aflate în mall au fost evacuate, fără a exista incidente.
„Au fost evacuaţi oamenii. S-au deplasat la faţa locului poliţişti şi reprezentanţi ai autorităţilor competente. Toate persoanele din incinta mall-ului au fost evacuate cu operativitate. În acest moment se face cercetare la faţa locului. Acestea sunt singurele informaţii pe care le deţin la acest moment”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
Poliţiştii au stabilit un perimetru de securitate şi fac cercetări la ora transmiterii acestei ştiri.
Sursă video: Stana Valentin Ciprian
Sursă video: Stana Valentin Ciprian
Citeşte şi: Lupii Negri din Iaşi au plecat în deşert, să asigure securitatea în Kandahar: Am promis că îi aduc pe toţi acasă, sănătoşi, cu mine în frunte
Citeşte şi: „Maratonul democraţiei” în jurul Palatului Victoria: Vrem să schimbăm ţara. Traseul va fi în formă de victorie.
Citeşte şi: Un tramvai care circula între Arad şi Vladimirescu a sărit de pe linie. Nu s-au înregistrat victime
Citeşte şi: GALERIE FOTO Examen la marketing: Studenţii din Slatina au realizat campanii pentru produse tradiţionale
Citeşte şi: Noi proteste de amploare sunt anunţate în acest weekend în Capitală. Se planifică crearea celui mai mare ”tricolor uman”