- Home
- Social
- CRAIOVA, (12.11.2019, 12:33)
- Luiza Paraschivu
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
VIDEO | Şeful de post care a fost fugărit în ziua votului de familia Luizei Melencu, cercetat de şefi
Şeful Postului de Poliţie din comuna Dioşti, localitatea natală a Luizei Melencu, este cercetat de şefi, după ce duminică a fost fugărit de familia tinerei.
2950 afişări
Şefii IPJ Dolj s-au autosesizat şi au dispus o anchetă.
„Urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, referitoare la modul de comportare al unui poliţist din cadrul Postului de Poliţie Dioşti, la nivelul IPJ Dolj au fost dispuse verificări prin Biroul Control Intern, urmând ca, în funcţie de rezultatul acestora să fie dispuse măsurile corespunzătoare”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Duminică, în ziua alegerilor pentru prezidenţiale, rudele Luizei Melencu au mers să voteze, dar l-au văzut pe unul dintre poliţiştii din comună care s-a ocupat de dispariţia fetei de 19 ani, despre care nu se mai ştie nimic din luna aprilie. Oamenii au mers să-l întrebe pe omul legii dacă mai are vreo veste despre copilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Aleksei Navalnîi a publicat imagini cu palatul lui Putin de la Marea Neagră. A costat 1,35 miliarde de dolari și a fost „cea mai mare mită din istorie”
-
Zi crucială în SUA LIVE UPDATE: Pregătiri pentru învestirea lui Joe Biden. Preşedintele ales şi Kamara Harris au ajuns la Washington
-
Ion Cristoiu: Revoluţia din PNL s-a oprit înainte de a începe!
-
Călătoriile Europa-SUA mai au de aşteptat. Joe Biden nu e de acord cu planul lui Trump de a ridica restricţiile la intrarea în ţară
Poliţistul le-a închis uşa în nas, acuză rudele Luizei Melencu. Apoi, poliţistul a plecat din secţia de votare.
Bunicul şi mai multe persoane au alergat maşina poliţiei, pe stradă.
„Am vrut să-l întrebăm şi noi ce mai ştie de caz, să ne spună şi…Uitaţi cum fug! Fug! Toţi fug de responsabilitate! Dovada că nu şi-au făcut datoria. Încă o dată fac această afirmaţie: nu şi-au făcut datoria! Luiza nu e moartă! Luiza e traficată datorită acestor nemernici de poliţai. Nu, nu sunt poliţai. Ăştia sunt criminali!”, spunea atunci bunicul Luizei Melencu.
Acesta adăuga că tot timpul poliţiştii le-au întors spatele şi i-a acuzat pe oamenii legii că sunt complicii lui Dincă: „De aia fug, că sunt vinovaţi. Toţi sunt vinovaţi! Toţi sunt complicii lui Dincă!”.
„Când am dat telefon la 112, a venit acasă şi a zis: hai, dom’ne, că fata e plecată cu un băiat, e îndrăgostită şi are să vină acasă. Uitaţi, nu a venit acasă! Datorită acestor nemernici!”, spunea bunicul Luizei, arătând cu mâna spre maşina de poliţie care tocmai plecase în trombă.
Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, din Caracal. Ultima dată ea a fost văzută urcându-se într-o maşină de ocazie. Ulterior, după ce o altă adolescentă din zonă, Alexandra Măceşeanu, a fost dată dispărută, ancheta deschisă a condus la Gheorghe Dincă, un bărbat din Caracal care făcea taximetrie ilegal. Acesta a mărturist că le-a omorât pe cele două fete. Ancheta în acest caz este încă în desfăşurare.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





ULTIMA ORǍ
vezi mai multe