Violenţă în familie din cauza interdicţiei de a face duş. Conflict tată-fiu, cu ameninţări cu moartea, declanşat pe fondul consumului de alcool

Un bărbat din judeţul Tulcea, beat, este acuzat că l-a înjurat, îmbrâncit şi ameninţat cu moartea pe tatăl său pentru că nu l-a lăsat să facă duş.

179 afișări
Imaginea articolului Violenţă în familie din cauza interdicţiei de a face duş. Conflict tată-fiu, cu ameninţări cu moartea, declanşat pe fondul consumului de alcool

Jandarmii tulceni au fost chemaţi miercuri să intervină într-un caz de violenţă.

Un bărbat a declarat că marţi seară, fiul său, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a devenit agresiv atât verbal, cât şi fizic, adresându-i expresii jignitoare şi ameninţându-l cu moartea. Bărbatul a povestit că fiul său l-a îmbrâncit, a încercat să-l lovească, timp în care, încercând să se apere, s-a lovit în tocul uşii, astfel provocându-şi mai multe echimoze pe ambele antebraţe. Bărbatul a adăugat că s-a refugiat în dormitor, însă fiul său, într-un exces de furie, a trântit uşa de la baie şi a spart geamul uşii.

În zorii zilei, fiul bărbatului a început din nou să ţipe la tatăl său, să trântească uşile apartamentului, ameninţându-l cu moartea.

Jandarmii au luat legătura cu fiul acestuia, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care a declarat că toate neînţelegerile au pornit de la faptul că tatăl lui i-a interzis să facă un duş, deoarece apartamentul este al lui.

Bărbatul a spus că neînţelegerile sunt mai vechi, pentru că tatăl său îi încalcă drepturi în locuinţa comună.

Pe numele bărbatului de 45 de ani a fost emis un ordin de protecţie provizoriu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici