Violenţe între bande în Haiti. Ajutoarele ONU nu mai pot fi distribuite

Ajutoarele umanitare transportate de ONU în Haiti nu mai pot fi distribuite din cauza amplificării luptelor între bandele rivale din capitala statului insular, potrivit Reuters.

582 afișări
Imaginea articolului Violenţe între bande în Haiti. Ajutoarele ONU nu mai pot fi distribuite

Organizaţia Naţiunilor Unite a fost nevoită să mute ajutoarele umanitare şi lucrătorii din Haiti pe calea aerului şi pe cale maritimă, după ce violenţa bandelor s-a agravat în capitala Port-au-Prince, a declarat marţi un oficial al organizaţiei.

Această mutare are loc în timp ce agenţiile se luptă să facă faţă unei crize alimentare tot mai grave.

Mai mult de 50 de persoane au fost ucise în ciocnirile dintre bande începând de vineri, a declarat un oficial local.

Reprezentanţii Programului Alimentar Mondial (PAM) au declarat că livrările sale au fost prinse în focuri încrucişate şi că au pus în aplicare diferite metode pentru a ocoli bandele şi pentru a continua livrările.

„Aceste violenţe au avut un impact asupra pieţelor, asupra comerţului, asupra mijloacelor de trai şi au izolat oraşul de restul statului Haiti", a declarat Jean-Martin Bauer, directorul de ţară al PAM în Haiti.

Inflaţia este de aproximativ 52%, în parte din cauza impactului conflictului dintre Ucraina şi Rusia asupra preţurilor.

Mai mult de un milion de persoane din capitală se confruntă deja cu insecuritatea alimentară, iar livrările de provizii din producţia internă, cum ar fi bananele, nu se pot face pe şosea, deoarece camioanele riscă să fie oprite pe drum, a spus Bauer.

PAM a înfiinţat un serviciu de feribot care transportă ajutoarele alimentare importate în Port-au-Prince către alte părţi ale ţării şi foloseşte, de asemenea, zboruri scurte pentru lucrătorii săi. Acesta a expediat deja 2.000 de tone de ajutoare, a adăugat Bauer.

Ca şi alte insule din Caraibe, Haiti era puternic dependentă de alimentele importate chiar şi înainte de actuala criză.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici