„În contextul numeroaselor interpretări apărute în spațiul public privind actualul sistem al voucherelor de vacanță, ANAT subliniază încă o dată că, în forma aplicabilă în prezent, valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei, iar angajații NU sunt obligați să contribuie cu încă 800 de lei din propriile venituri pentru a beneficia de acestea. De asemenea, nu este nevoie nici de declarația pe proprie răspundere, care ”frâna” cam cu 15% decizia angajaților de a primi și utiliza voucherele de vacanță”, transmite ANAT.
Valoarea voucherelor s-au redus la jumătate anul trecut, față ce anul 2024. Totuși, ANAT precizează că mecanismul actual nu presupune o contribuție suplimentară obligatorie din partea celor care optează să beneficieze de acest tip de vouchere.
ANAT precizează că reducerea valorii voucherelor afectează capacitatea de cumpărare a românilor și implicit circulația turistică internă, într-un context economic marcat de inflație și de creșterea costurilor în industria turistică.
Astfel, ANAT solicită ajustarea valorii voucherelor în raport cu inflația și asigurarea predictibilității acestui mecanism de sprijin.
„Voucherele de vacanță au avut un rol major în dezvoltarea turismului intern, în special pentru litoral, stațiuni montane, balneare și city-break-uri în România. Ele au contribuit atât la creșterea gradului de ocupare, cât și la fiscalizarea veniturilor din turism. Studiile din industrie arată că aproximativ 90% din veniturile generate prin vouchere sunt fiscalizate, reducând semnificativ economia informală”, a declarat Cristian Bărhălescu, președintele ANAT.
ANAT susține extinderea facilităților privind voucherele de vacanță și pentru angajații din mediul privat. Asociația amintește un proiect de lege discutat în Parlament și adoptat tacit în Senat în 2023, care a propus acordarea voucherelor și pentru salariații din sectorul privat, pentru perioada 2024-2026
Proiectul prevedea acordarea unor vouchere în valoare de 1.450 de lei anual, finanțarea acestora din impozitul pe venit datorat statului, nu direct de către angajator și extinderea beneficiului pentru toți angajații cu contract individual de muncă din mediul privat.
ANAT apreciază această direcție și că inițiativa ar fi benefică pentru economie, dar și pentru turismul românesc.
„Este necesară și vitală prelungirea, prin lege, a acordării voucherelor de vacanță pentru încă cinci ani. Voucherele de vacanță au reprezentat, în ultimii ani, principalul și practic singurul instrument care a susținut investițiile în turismul intern și dezvoltarea turismului «la alb», contribuind la intrarea în legalitate a numeroase vile, pensiuni și alte structuri similare. În același timp, acest sistem a avut și un important rol social. Foarte mulți angajați cu venituri mici au reușit, datorită voucherelor de vacanță, să plece în concediu în România pentru prima dată sau după foarte mulți ani. Vorbim despre un mecanism care sprijină economia, susține locurile de muncă și oferă românilor acces la vacanțe în propria țară. Din aceste motive, considerăm că voucherele de vacanță trebuie menținute, dezvoltate și extinse inclusiv către mediul privat”, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.
În prezent, acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat rămâne opțională și este suportată, de regulă, de către angajator, conform legislației în vigoare. ANAT solicită continuarea dialogului instituțional pentru identificarea unor soluții fiscale care să permită extinderea acestui sistem la scară mai largă și în sectorul privat.