Wikileaks: Danileţ a divulgat că a văzut dosare SIPA despre viaţa privată a magistraţilor şi avorturi

Magistratul Cristi Danileţ le-ar fi spus consilierilor politici că SIPA era în esenţă serviciul de informaţii al Ministerului Justiţiei şi că a văzut dosare cu detalii despre relaţiile sexuale ilicite ale magistraţilor şi avorturi făcute de judecătoare, conform unei telegrame atribuită Wikileaks.

1660 afișări
Imaginea articolului Wikileaks: Danileţ a divulgat că a văzut dosare SIPA despre viaţa privată a magistraţilor şi avorturi

Wikileaks: Danileţ a divulgat că a văzut dosare SIPA despre viaţa privată a magistraţilor şi avorturi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În telegrama publicată de Hotnews se arată că Danileţ (care a făcut parte din echipa Monicăi Macovei) le-ar fi spus consilierilor politici că SIPA era în esenţă serviciul propriu de informaţii al Ministerului Justiţiei, pentru a spiona vieţile private ale magistraţilor şi chiar a cetăţenilor de rând.

Danileţ ar fi divulgat că a văzut acele dosare care conţineau detalii despre relaţiile sexuale ilicitate ale unor judecători şi procurori şi chiar dosarele medicale potrivit cărora unele judecătoare ar fi făcut avorturi.

"Fondatorul SoJust Danileţ (care a făcut parte din echipa lui Macovei) a spus consilierilor politici că SIPA era în esenţă serviciul propriu de informaţii al Ministerului de Justiţie, care avea scopul de a spiona vieţile private ale judecătorilor, procurorilor, oficialilor din instanţe şi chiar a cetăţenilor de rând. El le-a văzut dosarele care conţineau detalii despre relaţii sexuale ilicite ale unor judecători şi procurori, chiar dosare medicale potrivit cărora unele judecătoare au făcut avorturi (...) Danileţ a divulgat că deşi dosarele de dinainte de 2001 au fost distruse, Ministerul de Justiţie a păstrat dosarele din 2001-2005, în două încăperi mici accesibile Ministrului de Justitţe", se arată în telegrama cu subiectul "O furtună perfectă: corupţia, statul de drept şi reforma justiţiei se află în prim-plan în România", care ar fi fost trimisă în 2009 la Washington de Ambasada SUA din România.

Telegrama conţine şi un fragment în care se face referire la atenţia presei privind propunerea ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu de a reînvia Serviciul Intern de Protecţie şi Anti-corupţie (SIPA), desfiinţat de fostul ministru Monica Macovei în 2005.

În document se precizează că vicepreşedintele CSM Bogdan Licu le-a spus consilierilor politici că CSM i-a comunicat "categoric" ministrului Predoiu că reînvierea SIPA nu era o idee bună.

"Similar, vicepreşedintele CSM Licu a spus consilierilor politici că CSM i-a spus categoric ministrului de Justiţie Predoiu că reînvierea SIPA era o idee proastă. Predoiu ceruse ulterior o întrevedere cu liderii CSM pentru mai multe discuţii suplimentare, dar CSM refuzase să participe. Şeful ANI Macovei a spus că problema SIPA a apărut pentru un moment şi în timpul Summit-ului Justiţiei convocat de Băsescu: Geoană ceruse ca Predoiu să explice logica de a reînvia serviciul; Băsescu a intervenit şi a spus că «acest lucru nu este pe agenda noastră de azi» şi Geoană s-a retras", potrivit telegramei atribuită Wikileaks.

Telegrama se încheie cu un comentariu propriu al ambasadei.

"Echipa adunată de noi cu reformişti din sectorul justiţie este marcată de neînţelegeri, mulţi pur şi simplu nu colaborează bine. Este revelator, de exemplu, faptul că Vicepreşedintele CSM Licu a cerut ca întâlnirea noastră să fie «off the record» şi să nu fie adusă la cunoştinţa Preşedintelui CSM. Licu a şi opinat că poate ar fi fost mai bine dacă CSM-ul ar fi fost desfiinţat şi ca arhitectura din justiţie să fie redesenată de la zero. În orice caz, el a insistat că reformiştii încă reuşeau să câştige unele lupte şi că erau ultimul parapet între politicieni şi judecători. Licu a catalogat refuzul CSM de a susţine încercările transparente ale Ministrului Justiţiei Predoiu de a-l trage pe linie moartă pe şeful DNA Morar ca fiind o altă victorie recentă (...). Judecătorii tineri inclusiv grupul SoJust au mulţumit ambasadei pentru susţinerea unor idei de-ale lor, cum ar fi propunerea lor de a publica toate deciziile judiciare pe internet - o simplă, dar puternică modalitate de a mări transparenţa ce a fost acum acceptată şi de seniorii din CSM (implementarea completă este promisă până la sfârşitul anului 2010). În ceea ce priveşte alte iniţiative ale ambasadei, lucrăm acum foarte aproape cu Societatea Academică Română (un loc de refugiu pentru mulţi oficiali ai Ministerului de Justiţie din epoca Macovei) să organizăm o conferinţă unde magistraţi din România, Bulgaria şi Moldova pot să întâlnească omologi de-ai lor din SUA, Marea Britanie, Olanda şi alte ţări pentru a compara date despre cele mai bune practici şi să discute posibile soluţii - logica fiind că putem mobiliza puterea 'soft' a discuţiilor de la egal la egal pentru a promova reforma într-o instituţie care într-un mod vigilent îşi păzeşte independenţa".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici