Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor. Premierul Cioloş: Este necesar să ne reamintim de cumplitele suferinţe îndurate de romii din România

Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, a fost marcată, marţi, la monumentul „Memorialul Victimelor Holocaustului în România” din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii comemorative.

1192 afișări
Imaginea articolului Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor. Premierul Cioloş: Este necesar să ne reamintim de cumplitele suferinţe îndurate de romii din România

Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor. Premierul Cioloş: Este necesar să ne reamintim de cumplitele suferinţe îndurate de romii din România (Imagine: Marius Dumbraveanu / Mediafax Foto)

Evenimentul a fost organizat de Agenţia Naţională pentru Romi, agenţie guvernamentală aflată în coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului.

Cu acest prilej au fost prezentate mesajul Prim-Ministrului României de către Valeriu Nicolae, secretar de stat şi discursul preşedintelui ANR, Daniel Vasile, urmate de ceremonia depunerii de coroane de flori din partea reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului României, ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, ai supravieţuitorilor romi ai deportărilor în Transnistria, precum şi ai mai multor organizaţii neguvernamentale.

În mesajul său, Prim-Ministrul Dacian Cioloş a evocat faptul că „este necesar să ne reamintim de cumplitele suferinţe îndurate de romii din România, cât şi cei din Europa, în perioada Holocaustului. Doresc să aduc un omagiu memoriei victimelor din acea perioadă şi să îmi exprim solidaritatea cu supravieţuitorii acelor tragice evenimente. Comemorarea de astăzi este din păcate încă necesară, avem nevoie ca societate să ne amintim periodic de efectele devastatoare ale urii rasiale şi pericolului ideologiilor extremiste. Evenimentul de astăzi este nu numai o expresie a înţelegerii de către societatea românească a tragediei Holocaustului, dar şi o modalitate de păstrare mereu vie a memoriei victimelor, pentru ca astfel de fapte criminale să nu se mai repete vreodată. Este important să subliniem că, în acest an, comemorarea are loc în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului”.

La monumentul „Memorialul Victimelor Holocaustului în România”, fanfara Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” a intonat Imnul de Stat al României, iar violonistul Constantin Mirea a interpretat la vioară Imnul Internaţional al Romilor „Gelem, Gelem”. Cel de-al doilea eveniment s-a desfăşurat la Cercul Militar Naţional, prilej cu care a fost evocată istoria recentă a romilor din România, victime ale Holocaustului din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.

Acest eveniment constituie o premieră în România, întrucât în anul 2015, Parlamentul European a stabilit printr-o rezoluţie ca data de 2 August să reprezinte Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Daniel Vasile, a subliniat în discursul său: „În urmă cu 72 de ani, în noaptea de 2 august, 2897 de romi - copii, femei şi vârstnici – aflaţi în lagărul de la Auschwitz au fost ucişi, adaugându-se celorlalte multe mii de romi exterminaţi în „Samudaripen”, deseori uitatul genocid al romilor. Comemorăm astăzi nu doar un eveniment tragic, de o cruzime inimaginabilă, dar şi întreaga suferinţă a victimelor reprimării colective a romilor în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv a mii de romi din România.”

Raportul Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului în România, creată în 2003, consacră un capitol special situaţiei romilor în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, fiind un document asumat de autorităţile române. Este documentat faptul că romii au fost supuşi unor măsuri discriminatorii extreme, o mare parte dintre ei au fost deportaţi din România şi au pierit în condiţii inumane”.

Discursul reprezentantului preşedinţiei în exerciţiu a IHRA (Alianţa Internaţională pentru Comemorarea Holocaustului) a fost prezentat de Răzvan Rusu, director general în Ministerul Afacerilor Externe, care a arătat că astăzi este o zi specială în care se comemorează genocidul comis împotriva romilor, în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial: „Memoria victimelor genocidului romilor rămâne atinsă prin vocea supravieţuitorilor acestei tragedii. (…) Avem nevoie de vocea lor, să fie auzită de cât mai mulţi dintre noi. Avem nevoie să dovedim că suntem o societate care se îngrijeşte de cei care au suferit de pe urma unei tragedii precum cele din perioada anilor ’40. Sunt greşelile noastre, ale statului, trebuie să le recunoaştem, să ni le asumăm şi să le evităm pe viitor. Pe măsură ce devenim conştienţi de atrocităţile întreptate asupra romilor în acea perioadă, devine responsabilitatea noastră comună, a Guvernului, a organizaţiilor societăţii civile şi a celorlalte segmente ale societăţii, de a asuma istoria şi de a învăţa din greşelile trecutului, astfel încât niciodată acestea să nu se mai repete”.

Comemorarea crimelor împotriva umanităţii şi a încălcărilor extrem de grave ale drepturilor omului este esenţială pentru susţinerea cauzelor păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa.

Tot cu acest prilej, la Cercul Militar Naţional au avut loc scurte alocuţiuni susţinute şi de alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale şi supravieţuitori ai deportărilor în Transnistria.

Partenerii Agenţiei Naţionale pentru Romi în organizarea acestui eveniment: Ministerul Afacerilor Externe – Preşedinţia în exerciţiu a IHRA, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Centrul Naţional de Cultură a Romilor, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Fondurilor Europene – Punctul Naţional de Contact pentru Romi, Federaţia Democrată a Romilor, Fundaţia Romani Criss, Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Forum B’nai B’rith Dr. Moses Rosen Romania.

Holocaustul împotriva romilor s-a petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, numărul de romi care au murit în lagărele de exterminare naziste fiind estimat undeva la 500,000 de morţi.

Genocidul nazist împotriva romilor poartă numele de „porajmos” (sau „samudaripen)” în limba romani. Cuvântul "poraimos" (scris "porajmos" în altă ortografie) înseamnă "devorare", iar "samudaripen" înseamnă "ucidere în masă, în limba romani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici